Video Vladimir Putin, încântat de un robot dansator, la câteva zile după ce o altă mașinărie s-a prăbușit pe scenă în momentul prezentării

Data actualizării: Data publicării:
putin robot

Președintele rus Vladimir Putin a inspectat miercuri un robot umanoid dansator la o expoziție din Moscova, în timp ce gărzile de corp ale Kremlinului stăteau în apropiere pentru a se asigura că liderul rus nu va fi rănit în cazul unei defecțiuni, scrie The Times.

Spectacolul robotului controlat cu ajutorul inteligenței artificiale a fost organizat de Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, și difuzat la televiziunea de stat. Demonstrația a avut loc la scurt timp după ce zeci de oameni au fost uciși de un atac cu drone și rachete rusești în vestul Ucrainei.

„Numele meu este Green”, i-a spus robotul lui Putin. „Sunt primul robot umanoid rus cu inteligență artificială încorporată. Asta înseamnă că nu sunt doar un program pe un ecran, ci o întruchipare fizică a tehnologiei.”

Acesta a adăugat: „Peste 40 de motoare și numeroși senzori îmi permit să mă mișc lin, să-mi mențin echilibrul cu încredere și să interacționez în siguranță cu oamenii.”

Vocea mașinăriei i-a spus lui Putin că dorește să-i prezinte noul dans și a cerut unui asistent virtual să pornească „piesa” sa preferată, folosind cuvântul în limba engleză. Robotul a dansat apoi energic pe o melodie folk-pop în limba rusă.

„Foarte frumos. Mulțumesc”, a spus Putin, înainte de a-și continua turul împreună cu gărzile sale de corp ușurate că niciun incident nu a avut loc.

Acum câteva zile, un alt robot rus pe bază de inteligență artificială, numit Aidol, a fost ridiculizat când a căzut cu fața în jos în timpul unui eveniment la Moscova. Un critic a glumit că Rusia a inventat primul „robot alcoolic” din lume.

Lui Putin i s-a prezentat și unul dintre bancomatele inteligente de nouă generație care, potrivit Sberbank, pot oferi clienților un rezumat al stării lor de sănătate pe baza pulsului și a tensiunii arteriale. Cu toate acestea, liderul rus, a cărui sănătate a făcut obiectul unor speculații frecvente în ultimii ani, a refuzat să încerce dispozitivul.

„Recent am făcut controlul medical anual”, a spus el. „A durat două zile și jumătate, inclusiv o noapte petrecută la clinică. Slavă Domnului, totul este în regulă.”

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care tot mai mulți pensionari români aleg să se mute. Se pot descurca cu o pensie de puțin peste...
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celine Dion, imagini emoționante înainte de marea revenire pe scenă. Mesaj special din mijlocul naturii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Predicții premiile Oscar 2027. "Fjord" ar putea primi nominalizări la cinci categorii importante: "O dramă...
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”