Friedrich Merz știe când se va sfârși războiul din Ucraina, dar avertizează: „Nu am ajuns încă acolo”

Data publicării:
Friedrich Merz, Bundeskanzler
Cancelarul german Friedrich Merz. Foto: Profimedia Images

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat vineri, în deschiderea Conferinţei de Securitate de la Munchen, că este „gata să discute” cu liderii ruşi, dar spune că Rusia nu este încă pregătită pentru discuţii „serioase” privind un armistiţiu în Ucraina şi un acord de pace.

Întrebat la deschiderea Conferinţei de Securitate de la Munchen despre dorinţa declarată a preşedintelui francez Emmanuel Macron de a relua dialogul cu Vladimir Putin, în mare parte întrerupt din cauza războiului din Ucraina, cancelarul german a răspuns: „Dacă acest lucru aduce vreun beneficiu, suntem gata să discutăm”.

„Dar, după cum puteţi vedea în cazul părţii americane, Rusia nu este încă dispusă să aibă o discuţie serioasă”, a adăugat el, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Trebuie să accepte concesii, trebuie să fie dispuşi să discute despre un armistiţiu şi apoi despre un acord de pace”, a insistat el.

Potrivit lui Friedrich Merz, războiul din Ucraina, care este pe cale să intre în al cincilea an, „se va încheia doar odată ce Rusia va fi epuizată, cel puţin economic, dacă nu militar”.

„Ne apropiem de acel moment, dar nu am ajuns încă acolo”, a precizat el.

Macron a vorbit despre reluarea dialogului

Emmanuel Macron spune din decembrie că a venit momentul ca europenii să ia în considerare reluarea dialogului cu Vladimir Putin, mai ales că Statele Unite sub Donald Trump au reluat schimburile la cel mai înalt nivel. La începutul lunii februarie, preşedintele francez şi-a trimis consilierul diplomatic la Moscova pentru a pregăti terenul pentru un viitor apel către liderul de la Kremlin.

Dar el a avertizat, de asemenea, joi că această discuţie telefonică nu este iminentă.

„Cred că trebuie să ne concentrăm acum asupra noastră, asupra a ceea ce vrem să cerem”, a explicat Emmanuel Macron, care insistă că doreşte să se coordoneze cu alţi lideri europeni şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Posibilitatea unui apel comun către Vladimir Putin, făcut de preşedintele francez şi cancelarul german, este discutată la Paris.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dorian Popa a pozat romantic cu soția pe plajă, fanii au observat altceva: "Ai 6 degete?"; "E reptilian"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Acuzat că și-a ucis părinții, Nick Reiner vrea averea lăsată de aceștia. A cheltuit deja 200.000 de dolari pe...
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Un pensionar obține o pensie uriașă de 6.000 lei. Câți ani a muncit în grupe și ce pensie suplimentară a luat?
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Ce se întâmplă cu averea lui Hayden Panettiere după moartea sa: "Dacă s-a stins fără testament..."
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”