Scandal în familia scriitorului Amos Oz. Una dintre fiice îl acuză de „abuz sadic”, ceilalți membri îi iau apărarea

Data publicării:
Scriitorul israelian Amos Oz a murit
Scriitorul israelian Amos Oz a murit în 2018 în urma unui cancer FOTO: Guliver/Getty Images

Galia, fiica scriitorului israelian Amos Oz, distins cu numeroase premii literare, a publicat luni o carte autobiografică în care denunţă „abuzurile fizice şi psihice” la care a supus-o tatăl său, cunoscut pentru activismul său în favoarea păcii, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres.

„Nu era o pierdere temporară a controlului şi nici o palmă ici şi colo, ci rutina unui abuz sadic”, susține Galia în noua sa carte, publicată luni în limba ivrit, al cărei titlu s-ar putea traduce prin „O prefăcătorie numită dragoste”. 

În autobiografia sa, Galia abordează relaţia complexă pe care a avut-o cu tatăl său: „În copilărie, tatăl meu mă bătea, mă blestema şi mă umilea. Violenţa a fost creativă: m-a târât prin mijlocul casei şi m-a aruncat afară”, sunt cuvintele cu care îşi începe cartea Galia Oz.

Sora ei, Fania Oz-Salzberger, și ea scriitoare, a reacţionat pe contul de Twitter la acuzaţiile lansate de Galia: „Noi, Nili (mama), Fania şi Daniel (frate), am cunoscut un tată diferit. Plin de căldură, amabil, atent, care îşi iubea familia cu o dragoste plină de preocupare, devoţiune şi sacrificiu”, a scris ea, susţinându-şi tatăl.

Fania a povestit că sora ei a decis să rupă relaţiile cu familia în urmă cu şapte ani şi spune că membrii familiei sunt „surprinşi” de afirmaţiile făcute de aceasta în carte.

La rândul său, Daniel Oz, fiul scriitorului, a scris duminică pe Facebook: „Tata nu era un înger, ci doar o ființă umană, dar a fost cea mai bună ființă umană pe care o cunosc”.

Reputatul scriitor israelian a murit în 2018, din cauza unui cancer galopant, la vârsta de 79 de ani.

Amos Oz este unul dintre cei mai prestigioşi autori israelieni, iar cărţile sale au fost traduse în 45 de limbi străine. Numele său a figurat ani de-a rândul printre candidaţii favoriți la Premiul Nobel pentru Literatură. A fost distins cu prestigiosul Premiu Prinţesa de Asturias pentru Literatură pe anul 2007.

A publicat 20 de cărți, printre care „Iuda” (2016), „Poveste despre dragoste şi întuneric” (2002), şi aproape 500 de articole de opinie şi eseuri publicate atât în presa locală, cât şi în cea internaţională.

Scriitorul Yehuda Atlas, prieten al Galiei Oz, a declarat, citat de Times of Israel: „Știam despre poveștile astea. E dificil pentru noi, cei de stînga. Amos Oz era prințul nostru de aur, dar se pare că orice Lună are partea ei întunecată”.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai lucrat în străinătate și vii cu economiile în România? Ce dovezi îți poate cere ANAF pentru proveniența...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
Profituri record la rafinării, motorină scumpă la pompă. „Consiliul Concurenței s-a comportat extrem de slab”
Newsweek
Cum să cureți în spatele frigiderului în doar două minute, fără să-l miști. Trucul simplu care te ajută
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”