Statele UE nu s-au înțeles asupra noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Ce subiect a creat disensiuni

Data publicării:
steaguri ue rusia unul langa altul
Steaguri UE și Rusia. Foto: Profimedia

Statele membre ale Uniunii Europene nu au reuşit să se pună de acord asupra celui de-al nouălea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei în discuţiile care au avut loc miercuri noapte, afirmă diplomaţi europeni, în contexul reuniunii de joi a liderilor UE la Bruxelles, pentru ultimul lor summit din acest an.

Ţările UE s-au apropiat de un acord la negocierile de miercuri, dar Polonia şi alte câteva state au în continuare obiecţii, a declarat pentru Reuters un diplomat european, adăugând că un nou draft ar urma să fie disponibil joi seară.

Noile sancţiuni împotriva Moscovei au fost blocate de dezacordul privind o eventuală decizie a UE de a facilita exporturile de îngrăşăminte ruseşti prin porturile europene, chiar şi în cazul în care companiile producătoare ar fi deţinute de oligarhi ruşi aflaţi pe lista neagră, potrivit Agerpres.

Unele state spun că restricţiile UE ar reprezenta o ameninţare pentru securitatea alimentară a ţărilor în curs de dezvoltare, în timp ce altele afirmă că o relaxare le-ar permite oligarhilor ruşi să deţină afaceri cu îngrăşământ pentru a ocoli sancţiunile comunitare împotriva lor.

Un diplomat din UE a spus că Polonia şi ţările baltice le-au transmis celorlalţi membri că se înşală dacă cred că o relaxare în privinţa îngrăşămintelor ruseşti nu ar fi exploatată ca o fisură de oligarhi.

Unele ţări membre vor ca Programul Alimentar Mondial să se implice în autorizarea exporturilor de îngrăşământ către ţările care au nevoie de acesta.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Alexandru Nazare. Ministrul se căsătorește cu o artistă de muzică populară
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Vedete care au fost la un pas de moarte pe 11 septembrie 2001. Cum a scăpat Michael Jackson de atentatele...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sandra Bullock și Nicole Kidman, confesiuni după 30 de ani de prietenie. Cum le-au schimbat pierderile...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
Italia crește vârsta de pensionare la 67 ani. Când va fi obligată România să procedeze la fel? Avertisment BNR
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă