Statele Unite resping varianta Rusiei că atacul cu rachete de la Vinița ar fi țintit un obiectiv militar

Data publicării:
profimedia-vinita bombardament 8
Zeci de morți și răniți după un bombardament rusesc cu rachete Kalibr în Vinița. Foto: Profimedia Images

Un responsabil american din domeniul apărării a respins vineri afirmaţiile ruse potrivit cărora atacul de la Viniţa, care s-a soldat cu 23 de morţi, printre care copii, a vizat o reuniune a forţelor aeriene ucrainene în acest oraş din centrul-vestul Ucrainei, situat la mare distanță de liniile frontului.

„Nu am nicio indicaţie cu privire la prezenţa unei ţinte militare în apropiere”, a declarat un responsabil cu rang înalt, sub protecţia anonimatului, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Părea o clădire”, a adăugat responsabilul, confirmând că Rusia a lansat racheta de pe un submarin.

Luând în calcul atacul asupra oraşului Viniţa, el a estimat, pe baza informaţiilor publice, că 100 până la 150 de civili ucraineni au fost ucişi în lovituri ruse în ultimele şapte până la 15 zile.

Ultimul bilanţ la Viniţa a raportat 23 de morţi, 29 de dispăruţi şi zeci de răniţi.

Ministerul rus al Apărării susţine că rachetele trase de pe mare au lovit „casa ofiţerilor” din Viniţa, unde comandanţii aviaţiei ucrainene se întâlneau cu furnizori străini de armament, iar ca urmare a loviturii participanţii la reuniune au fost uciși.

„În data de 14 iulie, rachete Kalibr au fost lansate asupra Casei Ofițerilor din Vinița. Clădirea găzduia o conferință a comandamentului Forțelor Armate Ucrainene și reprezentanți ai furnizorilor de arme străini”, a declarat vineri general-locotenentul Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Apărării.

„Atacul a rezultat în eliminarea participanților”, a adăugat acesta.

Imaginile difuzate de serviciul ucrainean pentru situaţii de urgenţă au arătat zeci de maşini carbonizate şi o clădire de 10 etaje devastată de explozie.

Potrivit armatei ucrainene, „trei rachete” au lovit o parcare şi un imobil comercial cu birouri şi magazine mici din centrul localităţii, mai scrie AFP.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Trump transformă o execuție într-un spectacol public. Un criminolog explică ce efecte poate avea asupra...
Newsweek
Pensionarii speciali - 18.000 lei în plus la pensie pentru care nu au contribuit. Ce pensie au parlamentarii?
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”