Spionajul leton avertizează că Rusia pregătește un „război juridic” pentru a slăbi Occidentul

Data publicării:
soldat rusia steag rusia
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Rusia se pregătește să folosească instituțiile juridice internaționale ca instrument de presiune și influență împotriva statelor occidentale, inclusiv prin acțiuni în justiție menite să promoveze narativele Kremlinului și să slăbească poziția adversarilor săi, avertizează Serviciul de Informații al Letoniei (SAB) într-un raport consultat de AFP, relatează News.ro.

Potrivit documentului, Moscova intenționează să sesizeze Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a ONU cu o plângere împotriva Estoniei, Letoniei și Lituaniei, invocând presupusa discriminare a rușilor și rusofonilor care trăiesc în aceste state.

SAB amintește că protejarea populațiilor rusofone a fost unul dintre argumentele invocate de președintele rus Vladimir Putin pentru anexarea Crimeei și susținerea separatiștilor din Donbas în 2014, precum și pentru invazia pe scară largă a Ucrainei lansată în 2022.

Serviciul leton susține că autoritățile ruse și-au actualizat în ultimul an planurile pentru desfășurarea unui „război juridic”, definit ca utilizarea sistemului juridic, a legislației și a procedurilor judiciare în scopuri politice și strategice la nivel internațional.

„Deși folosirea instrumentelor juridice face de mult timp parte din arsenalul Rusiei, acestea au fost îndreptate până acum în principal împotriva Ucrainei”, se arată în raport. Potrivit SAB, Kremlinul consideră în prezent că arena juridică reprezintă una dintre principalele direcții ale confruntării directe cu Occidentul.

Serviciul de informații leton afirmă că experți ruși au analizat cazul deschis de Iran împotriva Statelor Unite la Curtea Internațională de Justiție în 2016, inclusiv deciziile referitoare la sancțiunile americane și la activele financiare iraniene înghețate. Pe baza acestor analize, SAB consideră că Rusia ia în calcul inițierea unor proceduri juridice legate de sancțiunile occidentale impuse după invazia Ucrainei.

Totodată, autoritățile letone avertizează că o eventuală plângere împotriva statelor baltice ar putea servi obiectivelor de propagandă ale Moscovei, indiferent de rezultatul juridic al cazului. „Rusia apreciază că simpla depunere a unei plângeri va permite răspândirea pe scară largă a mesajelor de propagandă și de discreditare împotriva țărilor baltice”, afirmă raportul.

SAB avertizează, de asemenea, că Moscova ar putea folosi argumente juridice drept pretext pentru intensificarea acțiunilor sale agresive sau chiar pentru provocarea unei confruntări cu NATO.

Relațiile dintre Rusia și statele baltice s-au deteriorat constant în ultimii ani, pe fondul tensiunilor dintre Moscova și Occident. Estonia și Letonia găzduiesc importante comunități rusofone, iar autoritățile din regiune și aliații lor occidentali și-au exprimat în repetate rânduri temerea că Kremlinul ar putea exploata aceste diferențe pentru a destabiliza state membre ale Uniunii Europene și NATO.

Citește și Avertismentul lansat de un general leton: Rusia ar putea invada țările membre NATO până la sfârșitul anului 2028

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”