SUA cer Ucrainei să aleagă un procuror general credibil pentru combaterea corupţiei

Data publicării:
ned price vorbeste la o conferinta de presa la departamentul de stat
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price. Foto: Profimedia Images

Statele Unite au cerut marţi Ucrainei să aleagă un procuror general credibil care să-l înlocuiască pe cel demis recent, cerând eforturi reînnoite pentru lupta împotriva corupţiei, în contextul în care Kievul încearcă să prevină atacurile ruseşti.

„Ne alăturăm poporului ucrainean pentru a sublinia importanţa unei numiri transparente a unui nou procuror general, cu înaltă calificare şi cu adevărat independent”, a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, citat de Agerpres.

„Independenţa şi imparţialitatea procurorului general sunt cruciale pentru a asigura integritatea eforturilor în acest sens în Ucraina”, a adăugat el.

Lupta împotriva corupţiei în Ucraina, o preocupare de lungă durată pentru Statele Unite, este cu atât mai importantă cu cât ţara aflată în război doreşte să adere la Uniunea Europeană, a remarcat Ned Price.

„Corupţia trebuie combătută chiar dacă Ucraina se apără de războiul de agresiune al Rusiei”, a spus el, apreciind că dacă ofensiva Moscovei reprezintă o „ameninţare externă”, „corupţia este o ameninţare internă”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat la jumătatea lunii iulie demiterea procurorului general Irina Venediktova, precum şi a şefului serviciilor de securitate Ivan Bakanov, amintește AFP.

Şeful statului le-a reproşat eforturile insuficiente în combaterea spionilor ruşi şi a colaboratorilor Moscovei.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Trump transformă o execuție într-un spectacol public. Un criminolog explică ce efecte poate avea asupra...
Newsweek
Pensionarii speciali - 18.000 lei în plus la pensie pentru care nu au contribuit. Ce pensie au parlamentarii?
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”