Acuzată de discriminare salarială, Google a acceptat să plătească despăgubiri de 3,8 milioane de dolari

Data publicării:
logo Google sediu silicon valley
Sediul Google. Foto: Profimedia Images

Compania Google a acceptat să plătească un total de 3,8 milioane de dolari, după ce a fost acuzată de discriminare împotriva femeilor şi a asiaticilor, a anunţat luni Departamentul pentru muncă din SUA, relatează dpa, Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Cea mai mare parte din această sumă o reprezintă despăgubiri pentru 2.565 de femei angajate de Google pe posturi de inginer, precum şi pentru alte aproape 3.000 de persoane, candidate feminine sau candidaţi cu origini asiatice care nu au fost selectaţi pentru a ocupa astfel de posturi.

Google a declarat că discriminările au fost detectate în cursul unei analize interne de rutină şi că a acceptat să plătească suma respectivă pentru a remedia situaţia, negând totodată că a încălcat legea.

„Considerăm că fiecare persoană trebuie plătită în funcţie de munca pe care o prestează şi nu de cine este şi facem investiţii masive pentru ca procedurile de angajare şi remunerare să fie corecte”, a declarat o purtătoare de cuvânt a companiei, adăugând că Google analizează în fiecare an cifrele privind salariile pentru a depista anomalii şi este deschisă să reglementeze orice presupusă problemă de discriminare.

„Discriminările salariale rămân o problemă sistemică”

Potrivit ministerului american al muncii, o evaluare a scos la iveală disparităţi între salarii din centrele Google din Sillicon Valley şi din statul Washington, în nord-vestul SUA.

„Discriminările salariale rămân o problemă sistemică”, a declarat într-un comunicat Jenny Yang, responsabilă a Departamentului pentru muncă.

Ministerul a descoperit totodată „diferenţe în ce priveşte ratele de angajare” pe posturi de inginer informatician în defavoarea femeilor şi asiaticilor.

În cadrul reglementării pe care a acceptat-o, Google va reexamina regulile, procedurile şi practicile de angajare şi remunerare, a menţionat departamentul.

Problemele constatate la Google vin pe fondul denunţării unei culturi sexiste în industriile tehnologiei din Silicon Valley, dominate de bărbaţi, notează AFP.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Controversele din jurul noii grile de salarizare reapar în spațiul public. Cât ar putea ajunge salariile...
Newsweek
Pensionarii care au muncit în această perioadă iau sute de lei pensie suplimentară. Cum știi dacă te încadrezi
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...