Donald Trump anulează Convenția republicană din Florida, unde urma să fie desemnat candidat pentru Casa Albă

Data publicării:
donald trump cu o harta a pandemiei in spate
Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Donald Trump a anunţat joi că anulează organizarea Convenţiei republicane, prevăzută să aibă loc în Florida, luna viitoare, din cauza pandemiei, în condițiile în care în SUA s-a depășit pragul de de patru milioane de persoane infectate.

Marea convenţie republicană, prevăzută să aibă loc în Jacksonville, statul Florida, urma să-l desemneze oficial pe Donald Trump drept candidat al partidului la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.

„Nu vom ţine o convenţie publică mare ca atare, sunt alte timpuri acum și situația va mai dura ceva”, a declarat presei Donald Trump la Casa Albă, afirmând că obligaţia sa de preşedinte este de a-i „proteja pe americani”.

„Momentul pentru acest eveniment nu este potrivit, având în vedere ceea ce s-a întâmplat recent - focarul (de infecţii) în Florida -, Convenția nu va mai avea loc”, a explicat Donald Trump, promițând că discursul de acceptare pe care urma să-l rostească la Convenție îl va transmite sub o altă formă. „Vom avea întâlniri online”, a promis Donald Trump.

Convenţia republicană era planificată iniţial să aibă loc în Charlotte, statul Carolina de Nord, în perioada 24 - 27 august, dar guvernatorul democrat al statului a dorit un format redus, care să răspundă recomandărilor sanitare impuse de pandemie. Indignat, preşedintele republican, care a minimizat mult timp gravitatea pandemiei, a decis la începutul lunii iunie să mute cea mai mare parte a evenimentului la Jacksonville.

Șeriful acestui oraș avertizase însă recent că Jacksonville nu este pregătit să găzduiască un eveniment de o asemenea amploare, potrivit BBC.

Donald Trump își schimbă atitudinea

Acuzat că a minimizat mult timp amploarea crizei generate de pandemia noului coronavirus pentru a-şi creşte şansele de a fi reales, preşedintele Trump şi-a schimbat recent punctul de vedere, a recunoscut gravitatea situaţiei şi a început să poarte mască, un gest pe care l-a calificat ca fiind „patriotic”. Într-un gest surprinzător, Donald Trump și-a schimbat săptămâna trecută și șeful de campanie.

„Trebuie să fim vigilenți, să fim atenți și să oferim un exemplu”, le-a spus el reporterilor, joi.  

La rândul lor, democraţii au anunţat în urmă cu o lună că evenimentul similar, convenţia lor, programată să aibă loc la Milwaukee, Wisconsin, între 17 şi 20 august, se va desfăşura aproape în întregime online. Fostul vicepreşedinte Joe Biden va fi desemnat oficial candidat al democraţilor în alegerile din 3 noiembrie, reamintește Agerpres

Sondajele arată că Donald Trump va avea o sarcină extrem de dificilă ca să câștige un al doilea mandat la Casa Albă.

SUA sunt cea mai afectată ţară de pandemia noului coronavirus, cu peste 144.000 de decese, patru milioane de cazuri de contaminări şi un milion de teste pozitive într-o perioadă de cincisprezece zile.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță