Donald Trump anunță o vizită oficială în Marea Britanie, în septembrie, unde se va întâlni cu regele Charles

Data publicării:
Pres Trump meets Prince Charles
Donald Trump și soția sa, Melania, au fost întmpinați de, pe atunci, Prințul Charles și Camilla, ducesa de Cornwall, la reședința regală Clarence House, din Londa, pe 3 decembrie 2019, în timpul vizitei oficiale a președintelui SUA în Regatul Unit Foto: Profimedia

Preşedintele american Donald Trump a declarat, joi, că se aşteaptă să se întâlnească cu Regele Charles al III-lea, în septembrie, în Marea Britanie. Ar urma să fie o vizită oficială, iar Londra speră să profite de această ocazie pentru a consolida relaţiile dintre cele două ţări, relatează AFP şi The Guardian.

Premierul laburist britanic Keir Starmer i-a adresat invitaţia în timpul unei întâlniri în februarie la Casa Albă, când încerca să negocieze cu Donald Trump cu privire la taxele vamale şi Ucraina, notează News.ro.

„Cred că plănuiesc o dată în septembrie”, a declarat Donald Trump joi. „Vor face un al doilea, după cum ştiţi, al doilea moment festiv ... asta e ceea ce este: un moment festiv, şi este frumos, şi este prima dată când s-a întâmplat vreodată unei singure persoane. Şi motivul este că avem două mandate separate şi este o onoare ... Sunt un prieten al lui Charles, am un mare respect pentru regele Charles şi familia, William, avem într-adevăr doar un mare respect pentru familie”, a mai spus Trump.

Potrivit Daily Telegraph din Londra, vizita va avea loc la Castelul Windsor, în apropiere de Londra.

Potrivit The Guardian, în mod tradiţional, preşedinţilor americani aflaţi la al doilea mandat nu li se oferă o vizită de stat. În schimb, aceştia au fost invitaţi la un ceai sau la un prânz cu monarhul, la Castelul Windsor.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
Cum se simte Salma Hayek după ce a împlinit 60 de ani. Recunoaște că se temea de această vârstă: "Nu este...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...