Pentagonul a semnat un contract de 23 miliarde de dolari pentru rachete de croazieră Tomahawk

Data publicării:
Rachetă Tomahawk
Foto: Profimedia

Departamentul american de Război a anunţat semnarea unui contract în valoare de aproape 23 de miliarde de dolari cu Raytheon în vederea unei „accelerări” a producţiei de rachete de croazieră Tomahawk, în contextul unei penurii provocate de războiul din Iran.

Penuria de rachete Tomahawk este denunţată de opoziţia democrată şi experţi americani, însă este dezminţită aprig de administraţia lui Donald Trump.

Rachetele de croazieră cu rază lungă de acţiune de tip Tomahawk sunt trase în principal de pe submarine sau nave şi pot atinge ţinte aflate la peste 1.600 de kilometri distanţă.

„Este esenţial să ne asigurăm că Forţele noastre navale şi Forţele noastre Comune au puterea de foc letală de care au nevoie pentru a preveni orice agresiune şi a apăra patria”, a salutat luni, într-un comunicat al Pentagonului, secretarul delegat interimar însărcinat cu Marina, Hung Cao, potrivit AFP, preluată de News.ro.

„Această investiţie istorică de 22,9 miliarde de dolari va accelera livrarea de rachete (de tip) Tomahawk combatanţilor noştri la o viteză fără precedent”, a subliniat el.

„Departamentul Apărării foloseşte toate mijloacele disponibile pentru a răspunde nevoilor operaţiunilor noastre actuale”, a dat el asigurări.

Criză și de rachete interceptoare 

O analiză realizată de către Center for Strategic and International Studies (CSIS) şi publicată în iulie arăta că rezervele americane de rachete interceptoare - Tomahawk nu sunt rachete interceptoare - au fost reduse puternic de la începutul Războiului în Iran.

Statele Unite deţineau la începutul lui 2026 peste 2.300 de interceptoare Patriot şi 450 de sisteme de apărare de tip THAAD, potrivit centrului american de cercetare, care estimează că acest stoc a scăzut cu cel puţin jumătate de la lansarea războiului în Iran de către Statele Unite şi Israel, la 28 februarie.

Pentagonul anunţa în iulie semnarea unui contract în valoare de 58,6 de miliarde de dolari - pe o perioadă de şapte ani - cu Lockheed Martin în vederea producerii de rachete de tip Patriot, interceptoare pe care întreprinderea s-a angajat să le livreze „cu o viteză neegalată”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Blondă, cu bucle și aer de Marilyn Monroe. Mădălina Ghenea, transformare spectaculoasă, înfășurată doar...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ultimele clipe din viața lui Hayden Panettiere. Au apărut detalii despre o posibilă supradoză și intervenția...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Nemulțumit de pensia primită după Marea Recalculare? Cum poate ajunge dosarul tău pe masa CCR. Exemplu concret
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
După 15 ani de cercetări experimentale, oamenii de știință chinezi confirmă existenţa particulei „glueball”...
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”