Schimb de focuri la funeralii în Chicago. 14 persoane au fost rănite. Donald Trump vrea să trimită forțe de ordine federale

Data publicării:
politie la locul faptei unor schimburi de focuri din chicago sua
Poliția securizează zona în care au fost trase focuri de armă în cartierul Auburn Gresham din Chicago. Foto: Scott Olson/ Getty Images

În urma unui schimb de focuri care a avut loc, marți, în cursul unor funeralii la Chicago, 14 persoane au fost rănite, potrivit poliţiei. Preşedintele SUA, Donald Trump, ameninţă să trimită agenţi federali în unele oraşe administrate de democraţi în faţa exploziei actelor de violenţă, scrie AFP, citat de Agerpres.

În jurul orelor 18.30, o maşină "a început să tragă asupra participanţilor la funeralii", care la rândul lor "au deschis focul asupra maşinii", a declarat presei un responsabil al Chicago Police Department, Eric Carter. Ulterior, maşina a avut un accident, dar ocupanţii acesteia au reuşit să scape, a spus poliţistul.

Eric Carter a adăugat că 14 persoane au fost rănite şi internate în spital, fără să poată preciza cât de grave sunt rănile.

O persoană este în curs de a fi interogată de poliţie în legătură cu schimbul de focuri, a precizat el.

Cel puţin 54 de oameni au fost împuşcaţi iar şapte dintre aceștia au decedat, într-o serie de incidente armate petrecute la sfârşitul săptămânii trecute în Chicago. Numărul de omucideri a crescut cu 48% față de aceeași perioadă de anul trecut, în contextul pandemiei.

În Chicago, violenţa este endemică în anumite cartiere. Trump a declarat că acolo situaţia este "mai rea decât în Afganistan".

Președintele republican a ameninţat cu trimiterea forţelor de ordine federale în mai multe oraşe mari guvernate de democraţi, între care Chicago şi New York, pentru a pune capăt manifestaţiilor împotriva violenţei poliţieneşti şi rasismului. Aceasta vine după ce la Portland au fost desfășurate în mod controversat forţe de ordine.

"Nu vom lăsa să cadă New York, Chicago, Philadelphia, Detroit şi Baltimore", a subliniat Donald Trump, acuzând edilii că aparţin "stângii radicale".

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce viteză consumă cel mai puțin mașina ta. Poți economisi până la 30% la fiecare plin
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regula de aur pe care Matt Damon o respectă cu sfințenie pentru cele patru fiice ale sale: „Indiferent de...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
“Tot ce am primit de la compania aeriană a fost un e-mail dacă vreau să-mi reprogramez zborul”. Povestea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania noii lui iubite, un model cu peste 20...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...