Video&Foto Super-iahturile dispărute ale oligarhilor ruși. Magnații au găsit soluția ca să-și salveze navele de lux

Data publicării:
iahtul ocean victory
Ocean Victory este cel mai scump dintre iahturile dispărute de pe radar. FOTO: Profimedia Images

Oligarhii ruși încearcă să își scape super-iahturile de sancțiunile occidentale. Cel puțin șase nave de lux au dispărut de pe sistemele de localizare de la începutul războiului din Ucraina, iar jurnaliștii britanici de la The Observer spun că sistemele de localizare au fost oprite, pentru a evita sechestrul.

În întreaga lume sunt înregistrate puțin peste 9.300 de iahturi de lux, iar valoarea lor totală se ridică la 60 de miliarde de euro.

Unul din zece iahturi de lux este deținut de ruși, scrie presa de specialitate.  

Ocean Victory este cel mai scump dintre iahturile dispărute de pe radar, după impunerea sancțiunilor la adresa oligarhilor ruși. A fost reperat ultima oară la începutul lunii martie, în apropiere de exoticele insule Maldive. 

Un membru al echipajului a recunoscut, pentru jurnaliștii britanici, că li s-a spus să oprească sistemul de localizare.

Ocean Victory este cel mai scump dintre iahturile dispărute de pe radar. FOTO: Profimedia Images
Ocean Victory este cel mai scump dintre iahturile dispărute de pe radar. FOTO: Profimedia Images

Nava de lux este evaluată la 300 de milioane de dolari, iar în 2016, când a ieșit prima oară în larg, era al zecelea cel mai lung iaht din lume. Poate găzdui cel puțin 30 de oaspeți în condiții de lux, este dotat cu heliport și nu mai puțin de șase piscine, câte una pe fiecare punte a navei. 

Viktor Rashnikov, proprietarul navei, are o avere evaluată la aproape 20 de miliarde de dolari și se află la cârma celui mai mare producător de oțel din Federația Rusă.

Galactica Supernova și-a închis sistemul de localizare în apropiere de coasta Muntenegrului, în Marea Adriatică.

Este considerat cel mai rapid iaht din lume, cu o viteză maximă de 30 de noduri, și este evaluat la 75 de milioane de dolari. Are piscină, prevăzută cu o cascadă artificială, și heliport, iar proprietarul Vagit Alekperov este considerat unul dintre cei mai bogați magnați ruși, cu o avere evaluată la peste 20 de miliarde de dolari. A condus cel mai mare producătorul rus de petrol aproape 30 de ani.

Nava Clio a călătorit mai bine de 3.000 de mile de când Rusia a invadat Ucraina, din Maldive până în Marea Neagră, unde a dispărut imediat ce a trecut de Bosfor.

Nu e exclus să fi dezactivat sistemul de localizare și din cauza riscurilor de securitate din zonă. Însă, mai degrabă, proprietarul navei evaluate la 65 de milioane de euro a vrut să evite sancțiunile.  

Oleg Deripaska este considerat unul dintre apropiații lui Vladimir Putin și conduce cea mai mare companie rusească producătoare de aluminiu, pe baza căreia a strâns o avere ce depășește 3 miliarde de dolari. Este pe lista sancțiunilor adoptate de Statele Unite și Marea Britanie.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja