Țara europeană cu 5.400 de infectări până acum anunță că primește, fără nicio restricție, toți cetățenii care au avut COVID-19

Data publicării:
strada cu case cu acoperisuri colorate in islanda
Islanda anunță că primește, fără nicio restricție, toți cetățenii care au avut COVID-19 FOTO: Getty Images

Călătorii care speră să ajungă în Islanda vor putea face acest lucru fără a intra în carantină sau fără a face un test, dacă au avut și s-au vindecat de COVID-19.

Începând cu 10 decembrie, cei care intră în țară vor fi scutiți de cerințele obligatorii de carantină și screening pentru Covid-19 dacă pot furniza dovezi ale infecției anterioare, potrivit Direcției de Sănătate, relatează CNN

Regulile actuale impun tuturor călătorilor care sosesc în Islanda din zonele cu risc Covid-19 să stea 14 zile de carantină sau să facă două teste de screening Covid-19, la o distanță de cinci zile, timp în care stau în carantină. În prezent, Islanda consideră toate țările zone cu risc.

Călătorii vor fi scutiți de toate aceste măsuri numai dacă pot furniza dovezi ale infecției anterioare constând în documente eliberate de spitale recunoscute sau confirmare de epidemiologul șef din Islanda, a spus pentru sursa citată un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe. Diagnosticul clinic nu este considerat valid, a adăugat acesta.

Islanda a fost apreciată pentru modul în care a gestionat criza, după o creștere a cazurilor înregistrată în februarie. După un regim riguros de control, țara și-a redeschis frontierele pe 15 iunie.

În noiembrie, țara a anunțat o „relaxare prudentă” a unor restricții.

Până acum, Islanda a anunțat 5.413 cazuri de coronavirus și 27 de decese, potrivit cifrelor de la Universitatea Johns Hopkins.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15% în doi ani. Pensionarii au pierdut 425 lei la pensie
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță