Telefonul premierului Spaniei a fost „spart” cu ajutorul programului de spionaj Pegasus

Data actualizării: Data publicării:
Pedro Sanchez le răspunde jurnaliștilor
„Intervenţiile au fost ilegale şi externe... Au fost comise de organisme neoficiale şi neautorizate de stat”, a spus ministrul spaniol al Preşedinţiei. Foto: Profimedia Images

Telefonul mobil al prim-ministrului spaniol Pedro Sanchez a fost „spart” anul trecut cu ajutorul programului de spionaj Pegasus și, în urma intruziunii, a avut loc cel puțin o scurgere de date, informează Reuters.

Autorităţile spaniole au detectat programul de spionaj Pegasus în telefoanele mobile ale premierului Sanchez şi ministrului Apărării, Margarita Robles, a anunţat luni ministrul Preşedinţiei, Felix Bolanos.

Oficialul spaniol a explicat într-o conferinţă de presă convocată de urgenţă că telefonul lui Sanchez a fost infectat în mai 2021 şi că atunci a avut loc cel puţin o scurgere de date. El nu a dorit să spună cine l-ar fi spionat pe premier şi dacă sunt suspectate puteri străine sau organizaţii spaniole.

„Nu este vorba de supoziţii”, a precizat el, adăugând că faptele sunt „de o gravitate enormă”.

„Intervenţiile au fost ilegale şi externe. Externe înseamnă că au fost comise de organisme neoficiale şi neautorizate de stat”, a spus el, adăugând că acţiunile de spionaj au fost raportate Ministerului de Justiţie şi că Înalta Curte se va ocupa de caz.

Bolanos a explicat că au avut loc „două intruziuni” în telefonul lui Sanchez în mai 2021 şi una în telefonul Margaritei Robles în iunie 2021. „Nu există probe că ar mai fi avut loc şi alte intruziuni după aceste date”, a adăugat el.

Telefonul premierului Spaniei a fost „spart” cu ajutorul programului de spionaj Pegasus
Bolanos a explicat că au avut loc „două intruziuni” în telefonul lui Sanchez în mai 2021 şi una în telefonul Margaritei Robles (în poză), ministrul spaniol al Apărării, în iunie 2021. Foto: Profimedia Images

Zeci de separatiști catalani au fost fost spionați cu ajutorul programului Pegasus

Anunţul survine după o presiune intensă asupra coaliţiei de stânga de la guvernare de a oferi explicaţii după ce Citizen Lab, o organizaţie de apărare a drepturilor digitale din Canada, a spus că 60 de persoane având legături cu mişcarea catalană separatistă au fost ţinte ale programului de spionaj Pegasus dezvoltat de grupul NSO din Israel.

După acuzaţii că a spionat membri ai mişcării catalane separatiste, aliatul cheie din parlament al guvernului minoritar, partidul catalan de stânga şi proindependenţă ERC, a transmis că nu va mai susţine executivul până când Madridul nu ia măsuri pentru a restabili încrederea, scrie Agerpres.

Autorităţile UE de protecţie a datelor au cerut o interzicere a Pegasus din cauza acuzaţiilor că a fost folosit în mod abuziv de guverne pentru a spiona activişti care luptă pentru drepturile omului, jurnalişti şi politicieni.

Conceput de compania israeliană NSO, Pegasus permite, odată instalat într-un telefon, accesarea serviciilor de mesagerie şi a datelor sau activarea dispozitivului de la distanţă cu scopul de a capta sunet sau imagine.

NSO a afirmat mereu că Pegasus nu poate fi vândut decât unor state şi că aceste vânzări trebuie să obţină în prealabil acordul autorităţilor israeliene. Conform ONG-ului Amnesty International, programul ar fi putut fi folosit pentru a pirata până la 50.000 de telefoane mobile.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Luca Niculescu, tot mai aproape de o desemnare oficială ca prim-ministru. Piperea: „Durează 3-4 luni, după...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit