Galerie Foto Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite

Data actualizării: Data publicării:
sala arsa si victime dupa un incendiu in irak
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images

Cel puţin o sută de persoane au murit şi alte 150 au fost rănite într-un incendiu în timpul unei nunţi care avea loc într-o sală de festivităţi din nordul Irakului, potrivit unui bilanţ preliminar anunţat miercuri de autorităţile sanitare. Potrivit presei locale, mirele și mireasa se numără printre victime.

La principalul spital din Hamdaniyah, un orăşel creştin din apropiere de Mosul cunoscut şi sub numele de Qaraqosh, un fotograf AFP a văzut sosind mai multe ambulanţe, scrie Agerpres.

După miezul nopţii, în curtea spitalului erau adunate zeci de persoane, rude ale victimelor sau locuitori veniţi săi doneze sânge, potrivit aceleiaşi surse. Locuitori erau strânşi şi în faţa uşilor deschise ale unui camion frigorific unde erau depuse mai mulţi saci mortuari negri.

Autorităţile sanitare din Ninive, provincia în care se află Qaraqosh,"au înregistrat o sută de morţi şi peste 150 de răniţi în incendiul de la o sală de nunţi din Hamdaniyah", a anunţat agenţia oficială de presă irakiană INA, invocând un bilanţ preliminar. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Saif al-Badr, a confirmat acest bilanţ.

Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images

Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images | Poza 1 din 12
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images | Poza 2 din 12
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images | Poza 3 din 12
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images | Poza 4 din 12
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images | Poza 5 din 12
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images | Poza 6 din 12
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images | Poza 7 din 12
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images | Poza 8 din 12
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images | Poza 9 din 12
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images | Poza 10 din 12
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images | Poza 11 din 12
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images | Poza 12 din 12
Tragedie la o nuntă din Irak. 100 de morți și 150 de răniți după un incendiu, sala a luat foc din cauza artificiilor folosite. FOTO: Profimedia Images
,

Referindu-se la intervenţia sa la locul în care a avut loc tragedia, Apărarea Civilă a semnalat prezenţa unor panouri prefabricate "foarte inflamabile şi care contravin standardelor de siguranţă". "Incendiul a provocat căderea unor părţi din tavan din cauza utilizării unor materiale de construcţie foarte inflamabile şi ieftine", potrivit comunicatului de presă al Apărării Civile.

"Informaţiile preliminare indică faptul că au fost folosite artificii în timpul unei nunţi, care au declanşat un incendiu", se mai arată în comunicat.

Într-un comunicat succint, premierul Mohamed Chia al-Soudani le-a cerut miniştrilor Sănătăţii şi de Interne să "mobilizeze toate eforturile de salvare" pentru a ajuta victimele tragediei. Ministerul Sănătăţii a anunţat "trimiterea de camioane cu ajutoare medicale" din Bagdad şi alte provincii ale ţării, asigurându-se că echipele sale din Ninive sunt mobilizate pentru "tratarea răniţilor".

La fel ca multe oraşe creştine din Câmpia Ninive, Qaraqosh şi bisericile sale au fost jefuite metodic de jihadiştii aparţinând grupării Stat Islamic după ce aceştia au pătruns în oraş, în iunie 2014. Localitatea a fost reconstruită încet începând din 2017 şi a primit vizita Papei Francisc în martie 2021.

În Irak, standardele de siguranţă sunt foarte puţin respectate, atât în sectorul construcţiilor, cât şi al transporturilor. Cu o infrastructură în paragină după decenii de conflicte, în Irak au loc în mod regulat incendii sau accidente domestice soldate cu morţi.

În iulie 2021, un incendiu izbucnit la unitatea COVID a unui spital din sudul Irakului a costat viaţa a peste 60 de persoane. Cu câteva luni mai devreme, în aprilie, explozia unor sticle de oxigen a declanşat un incendiu într-un spital din Bagdad pentru pacienţi COVID în care şi-au pierdut viaţa peste 80 de persoane. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Transferurile între rude, în vizorul ANAF? Ce trebuie să știe românii despre banii primiți în cont
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nu-ți dau această piesă!”. De ce Linda Perry nu a vrut ca celebra Christina Aguilera să cânte melodia...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Pensie scăzută cu 900 lei la recalculare și indexarea anulată. De ce sute de mii de pensionari pot păți la fel
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme