Aderarea Albaniei la UE: premierul Edi Rama anunță că Tirana vrea să încheie negocierile cu Bruxellesul până în 2027

Data publicării:
Albanian Prime Minister Edi Rama in Brussels
Edi Rama și Antonio Costa Foto: Profimedia

Premierul albanez Edi Rama a declarat la Bruxelles că ţara sa se angajează să îndeplinească toate cerinţele până în 2027 pentru a încheia procesul de negocieri de aderare la Uniunea Europeană (UE), în cadrul căruia luni se va deschide un nou capitol, transmit EFE și Agerpres.

„Sunt multe de discutat, dar în general sunt motivat de aceste evoluţii şi suntem profund angajaţi să îndeplinim toate obligaţiile stabilite într-un calendar foarte ambiţios pentru a încheia toate negocierile până în 2027”, a declarat premierul Edi Rama într-o scurtă declaraţie pentru presă, alături de preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.

De la Bruxelles, premierul Albaniei a plecat la Luxemburg, unde va avea loc în această după-amiază cea de-a patra reuniune ministerială a conferinţei de aderare cu Albania în cadrul căreia se va deschide a doua grupă de capitole care alcătuiesc procesul de negociere, care se ocupă de piaţa internă.

„Este o zi foarte bună pentru noi deoarece avem o altă conferinţă şi deschidem noi capitole. Îi mulţumesc preşedintelui Costa pentru timpul acordat pentru a discuta despre progresele pe care le facem şi despre summitul Comunităţii Politice Europene", a mai declarat şeful guvernului albaneze.

Albania va găzdui summitul Comunităţii Politice Europene la mijlocul lunii mai. Acest eveniment consacrat discutării viitorului continentului va reuni şefi de stat şi de guvern din ţări membre şi nemembre ale UE.

La rândul său, Antonio Costa a declarat că aderarea ţărilor din Balcanii de Vest este o prioritate politică pentru UE şi a anunţat că va vizita personal cele şase ţări din această regiune în cursul lunii mai pentru a promova cooperarea dintre ele.

„Extinderea spre Balcanii de Vest este adevăratul nostru angajament faţă de regiune şi cea mai importantă investiţie geopolitică pentru pace, prosperitate şi stabilitate pe continentul nostru”, a declarat preşedintele Consiliului European.

În ceea ce priveşte Albania, Costa a menţionat că obiectivul ar fi deschiderea de noi capitole ale procesului de negocieri în acest an pentru a se respecta calendarul stabilit.

„Este foarte important pentru Albania, dar cred că este, de asemenea, un semnal important pentru regiune”, a subliniat oficialul european.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Caricaturist rus refugiat în Polonia, împușcat mortal în plină zi. Artistul care îl ironiza pe Putin...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani