Biziday | Cum ar arăta Spania fără Catalonia

Data publicării:
GettyImages-455262678

Este pentru prima oară când un stat din Zona Euro s-ar putea sparge, iar regulile Uniunii Europene nu au prevăzut un astfel de scenariu. Este însă extrem de plauzibil ca noul stat să vrea să renegocieze intrarea în Uniunea Europeană, situație în care îi trebuie acordul Spaniei. Așadar, din capul locului, este exclusă o despărțire fără acordul Madridului cu rămânerea Barcelonei în Uniunea Europeană.

Dar invers? Cum ar arăta Uniunea fără al doilea cel mai vizitat oraș european? Și cât ar avea de suferit turismul dacă euro n-ar mai fi moneda cu care poți plăti în Catalonia?

Conform Băncii Centrale a Spaniei, Catalonia independentă va avea nevoie de o monedă proprie, cel puțin pentru un timp. În plus, noul stat nu ar putea accesa finanțare ieftină din partea Băncii Centrale Europene, și s-ar putea vedea nevoită să apeleze la împrumuturi mai scumpe din alte surse.

Deși este cea mai prosperă regiune a Spaniei, Catalonia are și cea mai mare datorie publică - 44 de miliarde de euro. Aceasta este garantată de Statul Spaniol și probabil ar deveni imediat exigibilă dacă ar rămâne fără garanția Madridului.

Cu toate acestea, partidele secesioniste au câștigat alegerile și par determinate să își asume riscurile care vin odată cu independența. Poate și pentru că de 500 de ani catalanii încearcă să obțină asta și nu s-au împăcat nicio clipă cu dominația Madridului.

În același timp, Spania ar avea cel puțin la fel de mult de pierdut în cazul unei despărțiri, căci aproape 20% din PIB-ul țării vine din Catalonia. Fie că vorbim de fabrici de textile, electronice sau de uzine auto, toate sunt bine reprezentate în Catalonia. Investițiile străine din această regiune cresc anual cu un miliard de euro și, în 2014, au reprezentat mai mult de jumătate din suma investită de străini în industria Spaniei.

Investițiile străine în industria Cataloniei

Este unul dintre motivele pentru care peste 40% din exporturile de electronice și mașini ale Spaniei pleacă de fapt din Catalonia.

În plus PIB-ul raportat la numărul de locuitori este cu 20% peste media natională, iar catalanii sunt frustrați de faptul că munca lor este redistribuită altor provincii mai sărace.

Cât despre turism, Catalonia aduce 12 din cele 60 de miliarde pe care le încasează Spania într-un an.

Deloc de neglijat doar ieșirea echipei de fotbal FC Barcelona din Campionatul Spaniei ar văduvi regatul de aproape jumătate de miliard de euro pe an.

Cel puțin teoretic, Barcelona ar urma să fie exclusă din Campionatul Spaniei și Catalonia trebuie să se reafilieze la UEFA. Așa că o vreme, Barcelona nu va juca decât într-o Ligă a Cataluniei, și veniturile echipei vor scădea simțitor.

Investițiile străine în industria Cataloniei

2011: 1,22 mld euro

2012: 1,08 mld euro

2013: 1,21 md euro

2014: 1,37 mld euro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate