Cipru | Poliţia a găsit a cincea victimă a criminalului în serie care a omorât şi o româncă şi pe fetiţa ei

Data actualizării: Data publicării:
criminal cipru

Poliţia din Cipru a descoperit duminică într-un lac cadavrul unei persoane despre care consideră că este a cincea victimă a unui criminal în serie care a vânat femei străine timp de aproape trei ani fără a fi depistat, printre victime numărându-se şi o româncă şi fetiţa ei.

criem-cipru-cautari-lac
Foto: cyprus-mail.com

Cadavrul nou descoperit a fost scos de scafandri dintr-un puţ într-o mină de cupru abandonată situată la vest de capitala Nicosia, acelaşi loc unde o femeie a fost găsită moartă într-o valiză scufundată în urmă cu o săptămână, relatează Reuters.

Un cadavru a fost găsit descompus. Nu este identificabil şi a fost dus la morgă pentru investigaţii suplimentare”, a spus un reprezentant al poliţiei.

Şi acest cadavru a fost găsit într-o valiză, a afirmat un alt oficial prezent la faţa locului.

Un căpitan de armată, în vârstă de 35 de ani, se află în arest de la sfârşitul lunii aprilie sub suspiciunea că a ucis cinci femei adulte şi două fete a două dintre victime.

Suspectul a declarat poliției că le-a cunoscut pe femei pe internet

Patru dintre victime ar fi din Filipine, între care o mamă şi fiica sa de şase ani. O femeie din România şi fiica sa de opt ani, dar şi o altă femeie din Nepal au fost de asemenea ucise.

Poliţia susţine că deţine două mărturii din partea suspectului, care le-a cunoscut pe femei online. Majoritatea erau menajere în Cipru şi au dispărut în perioada septembrie 2016 şi iulie-august 2018.

Cazul a scandalizat opinia publică din Cipru, unde pare să fie cea mai mare atrocitate pe timp de pace împotriva femeilor din istoria recentă a insulei.

Vineri, preşedintele cipriot Nikos Anastasiades l-a demis pe şeful poliţiei, invocând aparente nereguli în ancheta privind dispariţiile femeilor. Cu o zi în urmă, ministrul justiţiei îşi dăduse demisia.

Duminică, suspectul a fost dus în faţa unui judecător, care i-a extins perioada de arest, în aşteptarea finalizării cercetărilor.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...