Doi români au fost arestați în Elveția, după ce au jefuit casele dintr-un sat montan evacuat

Data publicării:
Politia elvetiana
Doi români au fost arestați pentru furt în Elveția. Foto: Poliția elvețiană via Twitter

Doi români au intrat în noaptea de duminică spre luni în satul montan evacuat Brienz din cantonul elvețian Graubünden și au jefuit casele goale. Poliția a reușit să-i aresteze pe cei doi hoți, potrivit swissinfo.

Satul Berdorf a fost evacuat din noiembrie din cauza unor căderi de pietre. Pentru a preveni accesul ilegal, localitatea a fost de atunci monitorizată de autorități. Sistemul de supraveghere a declanșat o alarmă cu puțin timp înainte de ora locală 1:30 dimineața, luni, conform anunțului poliției cantonale din Graubünden.

Se pare că infractorii au încercat să exploateze situația de urgență a locuitorilor din Brienz în propriile scopuri, a declarat, luni, primarul Daniel Albertin. Locuitorii au luat cu ei tot ce aveau valoare în timpul evacuării.

Cu sprijinul dronelor și al câinilor polițiști, autoritățile au reușit să-i aresteze pe cei doi români, în vârstă de 36 și 24 de ani, după ce aceștia au fugit în localitatea Surava din același canton. Câinii polițiști au găsit în posesia celor doi diverse obiecte furate din casele oamenilor.

În prezent, locuitorilor evacuați li se permite să intre în satul lor în timpul zilei, între orele 9:00 și 19:00. Prin urmare, poliția a rugat pe toată lumea să caute posibile semne ale spargerilor și să le raporteze.

Cei doi indivizi arestați sunt în prezent interogați de parchet, a transmis purtătorul de cuvânt al poliției. „E bine de știut că, datorită sistemului de supraveghere, suspecții sunt acum în spatele gratiilor”, a precizat primatul Albertin.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Cine este Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026. Piesa pe care o interpretează i-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a răspuns Mădălina Ghenea când a fost întrebată dacă ține vreo dietă strictă. Actrița a dezvăluit ce face...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Prima rachetă de croazieră produsă în România, pilotată de AI: navighează fără GPS și are autonomie de 200 km
Newsweek
Cristian Păun anunță apocalipsa pensiilor. Nu sunt bani pentru ajutoare la pensie și pentru indexare în 2027
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Cine este Luciana, soția lui Robert Duvall. Cei doi au fost căsătoriți peste 20 de ani și împărțeau aceeași...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online