Explozie cu trei răniți la sediul din Germania al unui lanț de supermarketuri. Presă: A fost o bombă plasată într-un plic

Data actualizării: Data publicării:
politisti si pompieri intervina la cladirea unde a avut loc o explozie, in germania
Poliția și pompierii au sosit la locul exploziei din orașul Neckarsulm. Foto: Profimedia Images / dpa / Simon Adomat

Trei persoane au fost rănite miercuri în urma unei explozii care a avut loc la o clădire de birouri a companiei Lidl, în oraşul Neckarsulm, în sudul Germaniei, anunță presa germană.

Explozia a avut loc la ora locală 14.50 (15.50 ora României), a anunţat poliţia, citată de agenţia DPA, potrivit Agerpres.

O amplă operaţiune a poliţiei era în curs în zona industrială, unde se află de asemenea sediul central al lanţului de supermarketuri Lidl, deşi nu era clar imediat dacă explozia s-a produs în clădirea Lidl.

Totuși, Spiegel scrie că explozia a avut loc într-una dintre clădirile de birouri ale companiei Lidl.

Agenţia EFE menţionează se crede că explozia a fost cauzată de o scrisoare cu bombă adresată companiei. Aceeași informație este publicată și de Spiegel.

Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, la originea exploziei s-ar afla "un pachet cu bombă sau o scrisoare cu bombă".

Un total de 100 de persoane au fost evacuate şi echipe ale poliţiei au intrat în clădirea Lidl.

Potrivit Spiegel, un incident similar a avut loc cu doar o zi înainte la sediul unei companii producătoare de alimente, ADM Wild, într-un oraș la cca. 60 km distanță de Neckarsulm. Un angajat a fost rănit în urma exploziei declanșate de deschiderea unui colet.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe apar la cumpărarea sau vânzarea unei locuințe. Cine plătește impozitul, TVA-ul și taxele notariale
Digi FM
Sandra Mutu a spus cu care dintre fostele soții ale lui Adrian Mutu se înțelege mai bine. Ce a dezvăluit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus atâta liniște. Mi-am găsit locul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sharon Stone, atitudine și încredere într-o ședință foto plină de senzualitate. Cum s-a reinventat după...
Adevarul
Te abonezi ușor, dar ca să renunți începe calvarul. Practicile online care au atras atenția UE
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile militare? Florin Manole promite creșteri, dar legea e complet blocată în Parlament
Digi FM
„Nu-ţi văd faţa deloc.” Judi Dench nu mai poate lucra ca actriţă din cauza problemelor de vedere. Ce spune...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut Terra partea...
Digi Animal World
O vacanță în Maroc s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie de 59 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a...
Film Now
La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului „Dirty Dancing”. Primele detalii...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Vedeta a fost fotografiatǎ alături...