Italia confiscă aproape 780 de milioane de euro de la Airbnb în cadrul unei anchete de evaziune fiscală

Data publicării:
Riomaggiore, Cinque Terre, Italy
Cinque Terre, Liguria. Foto Profimedia Images

Un judecător italian a ordonat confiscarea a 779,5 milioane de euro de la gigantul Airbnb, care închiriază locuinţe pe termen scurt, pentru presupuse fapte de evaziune fiscală, relatează BBC. Potrivit procurorilor, compania nu a reuşit să colecteze de la proprietarii de locuinţe impozitele cuvenite pentru venituri obţinute din închirieri în valoare de aproximativ 3,7 miliarde de euro. Reprezentanții Airbnb Europa se declară dezamăgiți de hotărârea instanței italiene și susțin că au cooperat pe deplin cu autoritățile fiscale din peninsulă pentru a remedia situația.

Proprietarii din Italia trebuie să plătească un impozit de 21% din veniturile obţinute.

Trei persoane care au deţinut funcţii de conducere la Airbnb între 2017 şi 2021 sunt, de asemenea, investigate, au precizat procurorii Tribunalului din Milano într-un comunicat.

Airbnb a declarat pentru BBC că este "surprinsă şi dezamăgită de acţiunea anunţată de procurorul italian". Purtătorul de cuvânt al Airbnb, Christopher Nutly, a declarat că reprezentanții din Europa ai companiei au colaborat cu autoritățile fiscale italiene pentru a soluționa situația încă din luna iunie.

"Suntem încrezători că am acţionat în deplină conformitate cu legea şi intenţionăm să ne exercităm drepturile în legătură cu această problemă", a mai spus Nutly.

În 2022, Airbnb a contestat legea italiană care obligă compania şi alţi furnizori de servicii de închiriere pe termen scurt să reţină 21% din veniturile din chirii de la proprietari şi să le direcţioneze apoi către autorităţile fiscale. Compania a susţinut că cerinţele Italiei privind impozitarea contravin principiului Uniunii Europene privind libertatea de a furniza servicii în cele 27 de ţări din blocul comunitar. Ulterior, instanţa supremă a UE a decis însă că Airbnb trebuie să respecte aceste condiţii.

În ultimii ani, autorităţile italiene au intensificat controalele asupra practicilor fiscale ale marilor companii, precum Airbnb, care funcţionează în ţară din 2008. Procurorii italieni au lansat anchete legate de taxe și împotriva Netflix şi Meta, potrivit presei.

Luna trecută, politicienii italieni au declarat că intenţionează să ia măsuri drastice împotriva proprietarilor care nu plătesc impozite pe chiriile pe termen scurt prin intermediul unor platforme precum Airbnb. Partidul Forza Italia, aflat la guvernare, a declarat că ţara va trece la introducerea unui cod naţional de identificare pentru închirierile pe termen scurt.

"Acest cod va scoate la iveală veniturile celor care închiriază apartamente fără să le declare", a declarat reporterilor liderul Forza Italia, vicepremierul Antonio Tajani. Politicienii estimează că această măsură ar putea creşte veniturile fiscale ale Italiei cu 1 miliard de euro.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obiectele vechi pe care românii le aruncă la curățenie, deși unele pot valora o mică avere. Poţi lua chiar...
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paris Jackson s-a întâlnit prima dată cu mama ei abia la 15 ani: "Era în sufragerie cu bunica mea. I-am zis...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cele mai bune filme cu Ben Affleck. Ce producții i-au adus premiul Oscar
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică...
Newsweek
Pensionarii vor primi o nouă lovitură. Legea nu va fi respectată la 1 ianuarie 2027. Pensiile vor fi mai mici
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
NASA demontează teoria conspirației despre eclipsă. Pe rețelele sociale circula un zvon despre un proiect de...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”