Video Legenda turnului Bisericii Evanghelice din Bistrița. Cum au fost împiedicați sibienii să-și facă un turn mai înalt
Cel mai înalt turn din piatră al unei biserici din Transilvania este turnul Bisericii Evanghelice din Bistrița, un turn în jurul căruia există o legendă spectaculoasă. Cu cei 75 de metri ai săi, construcţia încă are acest statut, de cel mai înalt turn bisericesc de piatră din Transilvania, și se află în plin proces de restaurare grație banilor europeni.
„Da, e principalul punct de interes al turiștilor, a fost înainte de pandemie, sper să fie și după. Biserica actuală se află pe locul unde a fost de la început biserica orașului. În actuala formă datează din 1563, când a fost terminată de către acei italieni care au fost chemați de către oraș pentru a o reabilita, a o consolida și a o transforma, înfrumuseța, în stilul Renașterii”, explică Eugen Miloș, curator la Casa Argintarului.
Turnul terminat în 1519 e cel mai înalt turn din piatră construit în Transilvania. Și are o poveste legată de o presupusă concurență cu Sibiul.
Se spune că sibienii au avut ambiţia să-l depăşească în înălţime. Şi-au trimis delegaţi în Bistriţa, care au întins o funie de sus până jos, pentru a-i afla înălţimea. La petrecerea dată în cinstea lor, unde s-a servit jinars, bistriţenii le-au scurtat însă pe ascuns funia. Abia când sibienii îşi inaugurau turnul acasă aveau să afle cum au fost păcăliți.
„Sibienii erau cei mai importanți în perioada respectivă și atunci când au auzit că bistrițenii au făcut cel mai înalt turn din piatră, de 75 de metri, au venit să măsoare ei cu o sfoară, au măsurat, au plecat înspre Sibiu, dar s-a înnoptat, au înnoptat la un han, hangiul era bistrițean. La masă, după ce au băut puțin, sibienii s-au lăudat că vor face un turn mai înalt. Hangiul s-a gândit la ceva: lasă că v-o fac eu! A tăiat din sfoară vreo trei metri. Au măsurat la Sibiu, acolo, au pus cu 2 metri în plus, dar tot cu un metru mai puțin e turnul din Sibiu!” detaliază legenda Eugen Miloș.
Casele meșteșugărești reîinvie cu bani de la UE
Cătălin Nunu, jurnalist Digi24: Ca în fiecare oraș pe care l-am vizitat, partea centrală este cea mai importantă din punct de vedere turistic. Așa se întâmplă și în Bistrița. Suntem în centrul orașului, boltele din spatele meu sunt specifice locului, mai ales că aici, pe vremuri, se organizau târgurile. Sub aceste bolte, de fapt, erau protejate de intemperiile vremii mărfurile vândute de negustori. Toată această zonă va fi transformată la față, autoritățile județene, autoritățile locale încearcă să rezolve cumva litigiile, astfel încât, toate aceste clădiri să fie reabilitate și aduse cumva în schimbarea la față care este propusă pentru centrul orașului, mai ales că în jurul lor sunt croșetate o grămadă de povești și legende.
Centrul Bistriței e tipic construcţiilor renascentiste de pe tot teritoriul Transilvaniei. 13 clădiri, situate în centrul oraşului, sunt legate între ele prin galerii care formează 20 de bolţi: cel mai lung şir de imobile medievale cu arcade la parter din România. Au fost primele locuinţe înălţate pe două niveluri din Bistriţa şi găzduiau cele mai importante bresle. Aici era nucleul negoţului, galeria de magazine şi spaţiul de expunere a mărfurilor.
Etajele erau rezervate locuinţelor meşterilor şi negustorilor, curţile interioare erau folosite pentru depozitare şi pentru creşterea animalelor. Partea de la parter era amenajată pentru atelierele breslaşilor şi pentru negoţ.
Litigiile întârzie reabilitările acestor clădiri, dar printr-un astfel de proces a trecut totuși Casa Argintarului, după o finanțare obținută de la Bruxelles. Aici sașii își practicau meșteșugul. La parter, în ateliere, se lucra argintul pentru bijuterii, iar la etaj își duceau viața de familie.
Eugen Miloș, curator la Casa Argintarului, explică la fața locului cum funcționa tehnologia folosită în acele vremuri pentru a face bijuterii, foiță de argint și sârmă de argint:
„Fiind vorba de un atelier de lucrat în aur și în argint, pe logică mergând, aurul, argintul mai mult, din Munții Rodnei era adus aici, era topit. Aici e un mic creuzet, undeva înainte de 1900 deja se folosea gazul. Și cu aer, același principiu. Când argintul era topit, se turna într-o formă, în forma aceea se răcea, după care era adusă la masa de finisare a bijutierilor, unde erau eliminate lucrurile în plus - de aceea și săculeții de piele specifici unei mese de bijutieri. După care argintul normal era adus la lustruit, aici este un fel de... același principiu ca și la mașina de cusut, de lustruit, da. Se lustruia argintul. Argintul, în timp, își pierde luciul, se oxidează. Pentru a-și căpăta luciul, se folosea o perie moale de sârmă și undeva aici, în spate, sunt niște mecanisme, la fel ca ale bijutierilor, care erau folosite - de aici, de pildă, pentru diferite mărimi de inele, pentru a se da forma perfect rotundă, se punea într-o ștanță, un fel de model, tot pe rotunjime, prin apăsare și prin rotire. Numai că se imprima pozitivul pe partea exterioară a inelului, la fel un fel de presă de laminare, pentru a se face foiță de argint aici și pentru a se scoate sârmă de argint. Sârma de argint era foarte des folosită. Prin topire se lipeau piesele de argint pe alte piese sau pe un fond de argint”.
Astăzi, Casa Argintarului din Bistrița găzduiește întâlniri ale artiștilor, expoziții permanente și e deschisă turiștilor care ajung în oraș.
Mai multe exemple pentru modul în care bistrițenii s-au folosit de banii europeni aflați urmărind AICI emisiunea „Europa. Mi-e bine, ți-e bine”, care se difuzează în fiecare duminică, de la ora 16:00, la Digi24.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
