Morawiecki, Orban și Salvini au pus bazele unui „bloc politic pro-Putin”

Data actualizării: Data publicării:
Mateusz Morawiecki, Viktor Orban și Matteo Salvini fac declarații
La Budapestea, Mateusz Morawiecki, Viktor Orban și Matteo Salvini au pus bazele unei alianţei conservatoare. Foto: Profimedia

Primi-miniştrii ungar și polonez şi un politician italian au pus joi, la Budapesta, bazele unei alianţei conservatoare, fără a menţiona însă, în această etapă, o reorganizare a grupurilor în Parlamentul European, transmite AFP, citată de Agerpres.

Premierul ungar Viktor Orban a salutat, la încheierea întâlnirii, „primul pas al unui drum lung împreună”.

„Am fost de acord să continuăm colaborarea. Ne vom întâlni în mai, fie la Roma, fie la Varşovia, data va depinde de pandemie”, a declarat Orban în cadrul unei conferinţe de presă comune.

Alături de el, Matteo Salvini, liderul formaţii italiene de extremă dreaptă Liga, a vorbit despre un „drum care începe astăzi şi care va continua în mai multe etape în diferite capitale europene, extinzând grupul”.

„O integrare europeană care respectă suveranitatea naţională, familia, creştinismul”, apărarea valorilor „tradiţionale”

„Ne prezentăm ca nucleul istoric şi fondator” al acestei alianţe, cu „obiectivul de a fi primii în Europa”, a adăugat Salvini, promiţând „speranţă” după „cea mai întunecată şi cea mai obscură perioadă de după război”.

Potrivit premierului polonez Mateusz Morawiecki, este vorba despre „reprezentarea unui spectru larg de opinii şi oameni”.

Acesta a susţinut „o integrare europeană (...) care respectă suveranitatea naţională, familia, creştinismul”, apărarea valorilor „tradiţionale”.

Aceasta a fost prima întâlnire după ce partidul premierului Viktor Orban, Fidesz, a întors spatele Partidului Popular European (PPE, dreapta). Cei trei lideri au în comun opoziţia faţă de Comisia Europeană cu privire la statul de drept şi respectarea dreptului la azil, dar şi neapartenenţa la PPE.

Donald Tusk: La Budapesta, Morawiecki organizează un bloc politic pro-Putin cu Orban şi Salvini. Nu este o păcăleală de 1 aprilie

Dacă cei 12 europarlamentari Fidesz nu sunt afiliaţi niciunui grup, europarlamentarii lui Salvini şi cei ai lui Morawiecki fac parte din două grupuri parlamentare diferite la Strasbourg. Partidul polonez PiS face parte din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, iar Liga lui Salvini din grupul Identitate şi Democraţie.

Dacă s-ar uni, europarlamentarii acestor trei partide ar constitui a doua forţă politică din Parlamentul European şi ar putea influenţa politica UE, a subliniat marţi Matteo Salvini cu prilejul anunţului privind reuniunea de joi de la Budapesta.

„Nu este nerealist ca aceste partide să formeze un grup în Parlamentul European”, a comentat pentru AFP Daniele Albertazzi, politolog la Universitatea din Birmingham, subliniind în acelaşi timp diferenţele de poziţionare a celor trei formaţiuni politice pe mai multe subiecte.

Tentativele de coagulare a forţele politice naţionaliste şi de extremă dreapta din Parlamentul European au eşuat până acum.

La scurt timp după reuniunea de la Budapesta, liderul PPE, polonez Donald Tusk, a scris pe Twitter: „Rusia îşi mobilizează forţele în jurul Ucrainei. (...) La Budapesta, Morawiecki organizează un bloc politic pro-Putin cu Orban şi Salvini. Nu este o păcăleală de 1 aprilie”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu bunurile cumpărate în timpul căsătoriei dacă soții divorțează. Cum se împart casa, mașina...
Digi FM
Oana Pellea, critici la adresa lui Nicușor Dan, după controversele din ultimele zile: "Nu v-am votat ca să ne...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, piesă-manifest pentru femei: "Nu suntem flori, florile-s decor". Mesajul puternic a emoționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Prietenele Courteney Cox și Lisa Kudrow, apariție rară împreună în public. Actrițele din „Friends”, la cină...
Adevarul
Putin vrea ca NATO să-și retragă trupele din Polonia și țările baltice. Condițiile Rusiei pentru încheierea...
Newsweek
Cum să nu te izolezi după pensionare? Sfaturile unui psihoterapeut pentru a-ți face prieteni și obiceiuri noi
Digi FM
La 42 de ani, Avril Lavigne a devenit pentru prima dată mamă. Imaginile postate de artistă au strâns peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un singur antrenament pe săptămână poate fi aproape la fel de eficient ca trei. Metoda care ajută la...
Digi Animal World
Imagini virale într-un autobuz din SUA. Doi cai au urcat printre pasageri și au traversat vehiculul
Film Now
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl...
UTV
Ilinca Vandici și-a fotografiat burtica de gravidă într-o ținută elegantă. Prezentatoarea va deveni mamă...