UE lansează cel mai ambiţios program din lume privind clima. Va transforma radical economia şi va devansa China şi Japonia

Data actualizării: Data publicării:
clima getty
FOTO: Getty Images

Uniunea Europeană va lansa, săptămâna viitoare, cel mai ambițios program din lume privind combaterea schimbărilor climatice, proiect cunoscut ca Acordul Verde European, care va schimba în mod radical economia Blocului comunitar, relatează agenția de știri Bloomberg.

Liderii UE se vor angaja ca în 2050 să reducă la zero emisiile de gaze cu efect de seră, potrivit unui proiect de declarație comună pentru summitul din 12-13 decembrie, la Bruxelles. Uniunea Europeană va promite sporirea investițiilor verzi, analizează posibilitatea destinderii interdicției de a acorda ajutoare de stat pentru companii, și impozitarea importurilor din țări care nu corespund standardelor de mediu.

"Dacă obiectivul nostru comun este să fim un continent neutru din punct de vedere climatic în 2050, trebuie să acționăm acum”, a declarat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, la o conferință pe teme climatice, organizată luni de Națiunile Unite. "Este o tranziție generațională pe care trebuie să o realizăm", a adăugat von der Leyen.

Planul UE ar plasa Blocul comunitar înaintea altor actori internaționali majori. Țări ca India, China și Japonia, încă nu au transpus angajamentele voluntare asumate prin Acordul climatic de la Paris în măsuri naționale obligatorii. Mai mult, președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va retrage SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, semnat în anul 2015.

Comisia European va avea sarcina de a întocmi regulile ce vor transforma economia europeană, după ce liderii statelor membre vor fi aprobat obiectivele pentru 2050 privind clima.

Formularea proiectului de comunicat comun însă s-ar putea modifica înainte de summitul de săptămâna viitoare.

Pentru a se asigura că Polonia, țară care se bazează într-o mare măsură pe cărbune, nu se va opune obiectivelor în plan climatic, liderii UE vor să propună un "cadru favorabil", care să includă sprijin financiar.

Comisia Europeană a estimat că, după 2030, ar putea fi necesare investiții suplimentare în energie și infrastructură de până la 290 miliarde de euro pe an pentru îndeplinirea obiectivelor. În cadrul planului, Banca Europeană de Investiții, care va conduce eforturile de finanțare, s-a angajat să mobilizeze 1 trilion de euro pe parcursul unui deceniu.

Von der Leyen a declarat la reuniunea ONU că Executivul UE va propune în luna martie o directivă europeană care "va face ireversibilă tranziția la neutralitatea climatică".

Șefa Comisiei Europene urmează să dezvăluie mai multe detalii ale planului în cadrul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului European, pe data de 11 decembrie, cu o zi înaintea summitului liderilor UE.

Mai mult de jumătate dintre punctele critice care ar putea conduce către schimbări la nivel mondial pe termen lung şi ireversibile, ameninţând civilizaţia umană, au fost activate, au avertizat mai mulţi oameni de ştiinţă într-un articol publicat în jurnalul ştiinţific Nature, citat joi de DPA.

Printre punctele critice active se numără pierderea gheţii marine din regiunea arctică şi a calotelor glaciare din Groenlanda şi Antarctica, dezgheţarea permafrostului şi distrugerea pădurilor boreale şi tropicale.

Oamenii de ştiinţă au făcut apel la implementarea unor măsuri urgente pentru prevenirea acestei cascade de evenimente prin acţiuni mai concrete pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră mult dincolo de nivelurile agreate prin Acordul de la Paris, în 2015.

„Rămânem rapid fără timp pentru a putea răspunde”, au avertizat oamenii de ştiinţă.

Sursa: Mediafax

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie. ANPIS a anunțat calendarul plăților
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Până la ce oră poți da muzica tare la țară? Când poate vecinul să cheme Poliția și ce riști
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...