Val de ironii în Slovacia după ce guvernul a anunțat creșterea TVA la cărți, pentru că oamenii care le cumpără sunt „mai bogați”

Data publicării:
A stack of old books and flying book pages against the background of the shelves in the library
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia
Din articol

Guvernul populist al Slovaciei a anunţat planuri de a creşte drastic TVA-ul la cărţi pentru a ajuta la redresarea finanţelor publice. Măsura a atras condamnări nu numai din partea vânzătorilor de carte şi a editurilor, ci şi a grupurilor de propagandă de extrema dreaptă, pro-rusă, care încearcă să-şi popularizeze ideile în print. De asemenea, pe rețelele sociale s-au declanșat ironiile.

Ministrul de Finanţe al Slovaciei, Ladislav Kamenický, care a anunţat săptămâna aceasta noua cotă de TVA, susţine că, potrivit studiilor, cărţile sunt „în primul rând achiziţionate de segmente mai bogate ale populaţiei” şi, prin urmare, ar putea fi impozitate cu noua cotă de bază de 23%, în loc de rata actuală, de 10%.

Măsura face parte dintr-o creştere generală a cotei TVA anunţată de guvernul de coaliţie condus de Robert Fico, care vizează rezolvarea problemei deficitului public excesiv al Slovaciei prin colectarea a 50 de milioane de euro în 2025.

Conform propunerii, alimentele de bază, medicamentlee şi manualele ar fi scutite de majorarea TVA sau impozitate la o cotă mai mică decât înainte.

Creşterea TVA vine pe fondul unei poziţii din ce în ce mai agresive a guvernului Fico faţă de sectorul cultural, confirmată şi de demiterea, luna trecută, a directorilor Galeriei Naţionale şi teatrului naţional.

Dacă modificările fiscale vor fi aprobate de Parlament şi vor intra în vigoare în ianuarie, Slovacia ar deveni una dintre singurele două ţări din Europa care nu ar avea cote reduse de TVA pentru cărţi – o măsură ale cărei efecte pozitive intangibile asupra economiei, educaţiei şi democraţiei sunt considerate de cei mai mulţi ca depăşind beneficiile financiare.

Val de ironii

Comentariile lui Kamenický despre presupusa „bogăţie” a bibliofililor au atras un val de ironii. Pe reţelele de socializare, slovacii au postat videoclipuri în care admiră „activele financiare” de pe rafturile lor, având drept coloană sonoră melodia „Money, Money, Money” a trupei Abba.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Juraj Heger, preşedintele Asociaţiei Editorilor şi Vânzătorilor de cărţi din Slovacia, a pus la îndoială afirmaţia ministrului de finanţe potrivit căreia cărţile sunt cumpărate în cea mai mare parte de către cei înstăriţi, spunând că sondajele recente au arătat doar o diferenţă marginală între obiceiurile privind achiziţia de carte ale persoanelor cu venituri mari şi medii.

De asemenea, TVA mai mare nu i-ar ajuta pe cumpărătorii de cărţi mai săraci, a adăugat el, deoarece ar duce probabil la preţuri mai mari ale cărţilor şi ar afecta totodată în mare parte vânzătorii de carte care se confruntă deja cu dificultăţi.

„Oamenii sunt foarte supăraţi”, a declarat Heger pentru The Guardian. „Ministerul Culturii distruge tot ce a fost construit de-a lungul deceniilor”, consideră el.

„Piaţa de carte din Slovacia este foarte mică, câştigând aproximativ 100 de milioane de euro pe an”, a adăugat el. „Această decizie va face ca oamenii să cumpere mai puţine cărţi, astfel încât guvernul va putea strânge doar foarte puţini bani”, consideră Heger.

Până acum, Danemarca a taxat cărţile cu până la 25% din TVA, dar compensează cu scheme de ajutor pentru editori.

Toate celelalte ţări din UE profită de legislaţia care le permite să aplice cote reduse de TVA pentru publicarea de cărţi.

TVA medie pentru cărţi în UE este de aproximativ 6%, iar în unele ţări europene – inclusiv Regatul Unit, Irlanda, Norvegia şi vecina Slovaciei, Republica Cehă – cota de TVA pentru carte e zero.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mircea Lucescu a murit. Cine sunt moștenitorii regretatului antrenor și ce avere lasă în urmă
Digi FM
Mircea Lucescu a murit. Povestea omului care a plecat desculț din Apărătorii Patriei și a cucerit lumea
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
Jennifer Aniston "se topește" în brațele iubitului ei: "E recunoscătoare că își poate împărtăși viața cu el"
Adevarul
Apeluri la invocarea Amendamentului 25 al Constituției SUA după ultimele declarații controversate ale lui...
Newsweek
Casa de pensii a anunțat ora la care virează, azi, pensia pe card. Cine primește 2.700 lei în plus?
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu dezvăluie motivul pentru care nu a avut acces la averea lui Silviu Prigoană, după divorț...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Momentul când o femeie încearcă să mângâie un tigru la Grădina Zoologică din Bridgeton. Aproape a fost...
Film Now
Cum arată Jackie Chan în 2026, la 72 de ani. Are peste 100 de filme la activ
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...