Un american a fost arestat după ce la bordul avionului privat cu care a ajuns în Sicilia au fost găsite arme și droguri

Data publicării:
arme droguri Italia
Sursa foto: ilSicilia.it/Twitter

Un cetățean american a fost reținut după ce a aterizat în Sicilia la bordul unui avion privat în care s-au găsit arme și droguri, informează BBC.

Patrick Joseph Horan, în vârstă de 64 de ani, venea din Florida și le-a spus polițiștilor după aterizare că se află în vizită la rude.

O verificare mai amănunțită efectuată asupra avionului a scos la iveală arme, arcuri cu săgeți și 1 kilogram de marjuana.

Armele și drogurile au fost confiscate, iar Horan a fost reținut pentru interogatoriu.

Avionul privat a fost cercetat de poliție și vameși imediat după aterizarea pe aeroportul Trapani Birgi din Sicilia. La bord s-au găsit două pistoale, o pușcă și muniție pentru arme, toate fiind așezate în cutii, în timp ce drogurile se aflau în pungi de plastic și sticle de apă, scrie La Repubblica.

Patrick Horan, partener într-o companie agricolă din orașul sicilian Santa Ninfa, a fost încarcerat la închisoarea Pietro Cerulii pe durata investigației.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Oana Gheorghiu. Vicepremierul, în centrul unui scandal politic şi economic uriaş
Digi FM
Ce studii are Alexandra Căpitănescu. Reprezentanta României la Eurovision 2026 a ales un domeniu rar întâlnit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Film Now
Paul Wesley, cu abdomenul la vedere în vacanță. Actorul din „The Vampire Diaries” și-a răsfățat logodnica...
Adevarul
„Curentat” la factura de energie electrică: garsonieră de 12 mp taxată cu 70% din prețul locuinței
Newsweek
Tribunalul a decis: Stagiul aferent grupelor de muncă e contributiv la pensie. Vestea anului pentru pensionari
Digi FM
Decizie fără precedent luată de prinţul William. Vinde părţi din proprietatea sa regală. Motivul din spatele...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Care este cel mai bun moment să bei cafea pentru a avea mai multă energie
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Dolph Lundgren, apariție rară pe covorul roșu cu soția tinerică și fiica lui. Actorul arată incredibil după...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...