Un american, adept al teoriilor conspirației, și-a omorât cei doi copii, convins fiind că se vor transforma în „reptilieni”

Data publicării:
masina de politie SUA si banda nu treceti
Sursa foto: Twitter / Palm Beach Police

Un bărbat din California, adept al teoriilor conspirației QAnon și Illuminati, și-a ucis cei doi copii, de teama ca aceștia să nu se transforme în „reptilieni”, după ce „au luat ADN-ul șarpelui” de la mama lor. El și-a recunoscut crimele și a fost reținut de polițiști, potrivit NBC News.

Matthew Taylor Coleman, un bărbat în vârstă de 40 de ani, proprietar al unei școli de surf din California, a recunoscut în fața anchetatorilor FBI că și-a omorât cei doi copii, o fetiță de 3 ani și un băiețel de un an, folosind un instrument ascuțit pentru pescuit, cu care i-a înjunghiat.

Potrivit polițiștilor, fetița a fost înjunghiată de 12 ori, iar băiatul, de 17 ori.

Argumentul bărbatului pentru faptele sale este unul șocant. El le-a spus anchetatorilor că și-a omorât copiii de teama că aceștia „vor deveni niște monștri”, după ce teoriile conspirației l-au determinat să creadă că soția sa a transmis „ADN-ul șarpelui” celor mici.

Bărbatul a spus că a aflat despre „ADN-ul șarpelui” prin teoriile conspirației QAnon și Illuminati.

„Singura cale de a salva lumea”

Coleman le-a mărturisit anchetatorilor că este conștient că ceea ce a făcut este greșit, dar „aceasta a fost singura cale de acțiune pentru a salva lumea”.

Bărbatul a fost prins, fiind reclamat la poliţie de soţia sa, care era îngrijorată că a plecat cu copiii şi nu a mai răspuns la mesajele ei. Polițiștii l-au găsit pe Coleman cu ajutorul funcției de căutare a telefonului mobil, care a arătat că acesta ajunsese în Mexic, Rosarito.

Ulterior, poliţiştii au sesizat FBI, fiind un caz de răpire, iar autorităţile l-au reţinut după întoarcerea în SUA.

Bărbatul şi-a recunoscut crimele şi le-a spus anchetatorilor unde se află arma cu care şi-a ucis copiii. Acesta a identificat cadavrele recuperate de autorităţile mexicane.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cum să citești factura la energie electrică în 2026: ce înseamnă fiecare cost și cum verifici suma de plată
Digi FM
Un Lamborghini de 300.000 de euro, parcat pe trotuar în București, a stârnit revoltă pe internet: “De unde să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Laurențiu Duță are o familie de revistă. Cum arată soția lui, pe care a cunoscut-o în copilărie, și fiica lor...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cu părul cărunt, chipul îmbătrânit și mai suplu, Dwayne Johnson e greu de recunoscut. S-a transformat într-un...
Adevarul
Calendarul admiterii la liceu 2027–2028 a fost modificat. Când vor avea loc repartizarea computerizată și...
Newsweek
Zi decisivă pentru pensionari. CCR decide azi dacă formula de calcul a pensiilor e constituțională
Digi FM
Un preot a murit în timpul slujbei, strivit de un crucifix uriaș. Cu câteva clipe înainte, vorbise despre cât...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Șase oase vechi de 46.000 de ani, descoperite într-o peșteră, i-au surprins pe oamenii de știință. ADN-ul lor...
Digi Animal World
Peștele cu față de om care a devenit viral în mediul online. Gura și nasul sunt clar vizibile
Film Now
Michael Douglas își schimbă radical viața la 82 de ani. Ce planuri are actorul: „Valorile mele s-au schimbat”
UTV
Olivia Steer a câștigat definitiv procesul după șapte ani. Fosta soție a lui Andi Moisescu și familia sa au...