Un tribunal din Mexic vrea să redeschidă cazul care a cutremurat o țară întreagă

Data publicării:
ayotzinapa

Un tribunal mexican a ordonat reluarea anchetei privitoare la dispariţia a 43 de studenţi în 2014 şi a cerut crearea unei comisii a adevărului în urma plângerii depuse de două persoane inculpate în acest caz, a anunţat Consiliul Jurisdicţiei Federale (CJF), transmite AFP, citată de Agerpres.



„Ancheta în cazul Ayotzinapa nu a fost nici rapidă, nici eficace, nici independentă şi nici imparţială din partea parchetului”, se arată într-un comunicat al CJF.

În noaptea de 26 spre 27 septembrie 2014, studenţi ai şcolii normale rurale din Ayotzinapa, care confiscaseră cinci autobuze cu care să se deplaseze pentru a manifesta la Ciudad de Mexico, au fost atacaţi la Iguala (sud) de forţe de poliţie, din ordinul primarului.

Versiunea oficială afirmă că aceşti poliţişti corupţi i-au predat pe tineri cartelului Guerreros Unidos, care i-a confundat cu un cartel rival şi i-a executat, după care le-a incinerat cadavrele într-o groapă de gunoi.

Experţi independenţi ai Comisiei inter-americane a drepturilor omului (CIDH) a pus însă sub semnul întrebării această versiune, într-un raport publicat în 2015.

Tribunalul cere parchetului să prezinte înregistrări certificate de experţi internaţionali conform criteriilor dreptului internaţional, întrucât „există indicii suficiente care permit să se creadă că unele mărturii (...) au fost obţinute sub tortură”, adaugă comunicatul emis luni de CJF.

Din comisie vor face parte reprezentanţi ai victimelor, membri ai Comisiei naţionale a drepturilor omului şi ai parchetului.

Conform unui raport al ONU publicat în martie, există suspiciuni puternice de tortură sau de detenţie arbitrară în cazul a cel puţin 34 de persoane arestate în cadrul anchetei.

Dispariţia celor 43 de studenţi a provocat vii reacţii internaţionale şi a declanşat numeroase manifestaţii, uneori violente, împotriva guvernului preşedintelui Enrique Pena Nieto. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Hailey Bieber, un costum de baie roz și o înghețată care se topește în soarele din Palm Springs. Soția lui...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Premierul desemnat Tomac: pensiile vor crește cu sume între 120 lei și 600 lei. Există și o veste proastă
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme