Video „Veneau ca insectele”. În Bahmut, cel mai fierbinte punct de pe front, rușii luptă și o săptămână pentru o singură casă

Data actualizării: Data publicării:
ezgif.com-gif-maker - 2023-01-05T134033.687

În orașul Bahmut și în împrejurimile acestuia se dau cele mai dure lupte de pe frontul de est din Ucraina. Forțele ruse atacă pozițiile ucrainene, în timp ce ucrainenii au reușit să formeze linii de apărare care rezistă. Bătălia se duce casă cu casă. Din clădirile transformate în ruine de bombardamentele rusești, ucrainenii atacă pozițiile invadatorilor.

Imagini publicate pe rețelele sociale de Batalionul Azov arată momente surprinse în timpul luptelor de stradă și printre ruinelor clădirilor din Bahmut.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Bahmut a devenit o țintă cheie pentru Rusia, deoarece este situat pe o linie strategică de aprovizionare între regiunile învecinate Lugansk și Donețk. Rusia speră că odată cu capturarea orașului ar putea lansa o ofensivă de amploare.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Fiecare casă a devenit o fortăreață”

Șeful grupului de mercenari rusi Wagner, Evgheni Prigojin, a spus că luptătorii săi au petrecut uneori săptămâni întregi încercând să captureze o singură casă în Bahmut.

Prigojin a fost filmat vizitând un subsol din apropierea frontului de est, plin cu cadavrele luptătorilor săi.

„Aici zac luptători Wagner care au murit pe front. Acum sunt băgați în sicrie de zinc și se vor întoarce acasă.”

prigojin-cadavre
Filmare sumbră cu Evgheni Prigojin printre cadavrele mercenarilor lui. "Contractul lor s-a terminat. La mulţi ani, oameni buni!". FOTO: Captură Twitter

Wagner a jucat un rol cheie în ofensiva rusă din Bahmut, soldații ucraineni intervievați de The Guardian spunând că luptătorii Wagner au fost adesea folosiți în atacurile frontale asupra pozițiilor lor, în timp ce rușii mobilizați recent sunt desfășurați în poziții mai defensive.

Prigojin a confirmat dificultățile cu care se confruntau forțele sale. „Toată lumea vrea să știe când vom captura [Bahmut]”, explică el, folosind numele rusesc pentru oraș, Artemovsk.

„În Artemovsk, fiecare casă a devenit o fortăreață. Băieții noștri se luptă uneori mai mult de o zi pentru o casă. Uneori se luptă săptămâni întregi pentru o casă. Și în spatele acestei case există încă o linie de apărare, și încă una. Și câte astfel de linii de apărare există în Artemovsk? Cinci sute probabil nu ar fi o exagerare”, spunea Prigojin.

Un soldat Wagner pe care Prigojin îl întâlnește se plânge de dificultățile cu care se confruntă armata rusă. „Nu avem suficient echipament, nu suficiente BMP3 [mașini blindate] și obuze”, este auzit acesta.

Forțele ruse „înaintează peste cadavrele propriilor soldați”

Șeful armatei ucrainene a povestit despre situația disperată din jurul orașului Bahmut, unde forțele ruse încearcă să străpungă liniile defensive ucrainene.

Generalul Valeri Zalujni, comandantul șef al forțelor armate ucrainene, a declarat că situația din prima linie este deosebit de grea.

În unele cazuri, a spus el, trupele ruse înaintau peste cadavrele propriilor soldați în timpul eforturilor lor de a cuceri orașul. Forțele ucrainene din zonă rezistă, a mai declarat Zalujni.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Orașul, care avea înainte de război peste 80.000 de locuitori, este acum distrus în proporție de 60%. Deși majoritatea ucrainenilor au fugit, cei care au rămas în Bahmut nu au apă potabilă, electricitate sau căldură. 

Două femei au fost ucise, miercuri, în bombardamentele de artilerie ale Rusiei, potrivit poliției regionale din Donețk. Femeile se aflau într-o zonă extrem de periculoasă și nu s-au putut ascunde rapid de bombardamente.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri