Viktor Orban exclude definitiv folosirea activelor ruseşti îngheţate în folosul Ucrainei. „Este un drum închis. S-a terminat”

Data publicării:
v orban face un gest cu mana
Viktor Orban este principalul opozant european al politicii față de Rusia. Foto: Profimedia

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că propunerile de a utiliza activele ruseşti îngheţate pentru finanţarea reconstrucţiei Ucrainei nu mai au nicio perspectivă de realizare. El spune că nu există sprijin suficient în Uniunea Europeană pentru un astfel de demers.

„Este un drum închis. S-a terminat. Nu există un nivel suficient de susţinere în spatele acestei idei”, a declarat Viktor Orban pentru CNBC, la sosirea liderilor europeni la reuniunea Consiliului European.

Declarația lui Orban vine în contextul în care Comisia Europeană analizează posibilitatea folosirii activelor ruseşti blocate în Europa pentru a acorda un sprijin financiar suplimentar Kievului.

Premierul ungar este considerat unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Rusiei din interiorul UE şi un critic constant al planurilor de a direcţiona sute de miliarde de euro din active ruseşti îngheţate către împrumuturi de despăgubire pentru Ucraina.

Țări UE care ezită

Rezervele faţă de aceste măsuri nu se limitează însă la Ungaria.

Belgia - a cărei poziţie este esenţială deoarece o mare parte din activele îngheţate se află la casa de compensare Euroclear din Bruxelles - şi-a exprimat îngrijorarea privind riscurile juridice şi financiare.

Italia şi Bulgaria au susţinut, de asemenea, poziţia Belgiei.

Kremlinul a avertizat că o astfel de decizie ar reprezenta o justificare pentru război, iar banca centrală a Rusiei a anunţat săptămâna trecută că a dat în judecată Euroclear la un tribunal din Moscova pentru „recuperarea pierderilor cauzate Băncii Rusiei”.

Ce opțiuni are Europa

Finanţarea Ucrainei este un subiect central pe agenda reuniunii Consiliului European, care urmează să se încheie vineri. Parlamentul European a avertizat miercuri că, fără sprijin financiar suplimentar din partea UE şi a altor donatori internaţionali, Ucraina ar putea rămâne fără fonduri la începutul anului 2026.

Instituţia a reamintit că Ungaria a blocat deja utilizarea marjei bugetare a UE pentru sprijinirea Kievului, iar astfel de decizii necesită unanimitatea celor 27 de state membre.

„Dacă ambele opţiuni propuse de Comisie sunt blocate, o «coaliţie a voluntarilor» ar putea deveni soluţia de ultimă instanţă”, a transmis Parlamentul European.

Cum motivează Orban

Întrebat dacă, prin opoziţia sa, acţionează în interesul Europei sau al Rusiei, Orban a spus că „lucrează doar pentru pace”.

„Cred că ceea ce trebuie să facem este să facem paşi spre pace, nu spre război”, a declarat el, în condiţiile în care forţele ruse şi ucrainene intră în al patrulea an de conflict, iar negocierile de pace continuă.

Kallas: „Putin mizează pe eşecul nostru”

În contrast cu poziţia Ungariei, şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a declarat joi, la Bruxelles, că Uniunea Europeană susţine pacea alături de Ucraina, dar a subliniat lipsa de deschidere din partea Moscovei.

„Nu am văzut nicio dorinţă reală din partea Rusiei de a avansa sau de a discuta serios despre pace”, a spus ea, adăugând că UE trebuie să crească presiunea asupra Rusiei.

Kallas s-a arătat optimistă în privinţa găsirii unei soluţii privind utilizarea activelor îngheţate, afirmând că propunerile actuale răspund preocupărilor Belgiei.

„Problemele ridicate de Belgia au fost abordate, aşa că sper să ducem acest proces la bun sfârşit. Putin mizează pe eşecul nostru şi nu ar trebui să-i oferim această satisfacţie”, a declarat oficialul european.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului nu a răspuns solicitărilor de comentarii.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Directoarea şcolii din Cenei, declaraţii uluitoare despre familia criminalului! Ce făcea mama faţă de copii...
Digi FM
Au pus câte 5 euro și au devenit milionari. 21 de prieteni au câștigat jackpotul de 123 de milioane
Pro FM
Antonia, impresionată complet de felul în care arată Mădălina Ghenea: „Aceste picioare lungi pur și simplu mă...
Film Now
Fiul Angelinei Jolie și al lui Brad Pitt, apariție rară la Festivalul de Film Sundance. Cum arată acum Pax...
Adevarul
Un IT-ist din Iași și-a ajutat vărul să-și facă cont și a rămas fără toți banii. Prejudiciu de peste 21.000...
Newsweek
PSD are condiții legate de pensii ca să rămână la guvernare. Care pensionari vor primi ajutor?
Digi FM
Lavinia Pîrva, naturală în fața fanilor. Soția lui Ștefan Bănică a apărut fără machiaj și în pijamale cu...
Digi World
Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă...
Digi Animal World
Crocodil uriaș, filmat cu un câine în gură într-un canal din Florida: „Cea mai mare teamă s-a adeverit”
Film Now
Jaclyn Smith, Cheryl Ladd și Kate Jackson, veteranele din „Îngerii lui Charlie”, reuniune după zeci de ani...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”