Viktor Orban numește sancțiunile împotriva Rusiei o „armă cu două tăișuri”. „NATO va apăra Ungaria dacă noi suntem gata să ne apărăm”

Data actualizării: Data publicării:
Premierul maghiar a transmis că nu trebuie tăiate relaţiile cu Rusia în plan energetic. Foto: Profimedia Images
Premierul maghiar a transmis că nu trebuie tăiate relaţiile cu Rusia în plan energetic. Foto: Profimedia Images

Ungaria şi-a exprimat susţinerea pentru sancţiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei, însă a avertizat că propria sa economie va fi în mod inevitabil afectată de acestea, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban la postul de radio de stat. Totodată, acesta a spus că NATO va apăra Ungaria „dacă noi suntem gata să ne apărăm”, informează Reuters.

Sancţiunile au un preţ pentru că sunt o armă cu două tăişuri şi noi vom plăti acest preţ în scurt timp, a spus Orban într-un interviu, adăugând că guvernul ungar lucrează în vederea diminuării pagubelor directe cauzate de măsurile adoptate împotriva Rusiei.

Cu o zi înainte, joi, Viktor Orban a declarat că Ungaria nu se va opune sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei, unitatea blocului celor 27 fiind esenţială în contextul războiului din Ucraina, pe care Budapesta îl condamnă fără echivoc”, transmite Agerpres. 

Premierul maghiar a adăugat însă că nu trebuie tăiate relaţiile cu Rusia şi în plan energetic.

„Acesta este doar începutul acestei crize”, a adăugat Viktor Orban. Banca Naţională a Ungariei a retras licenţa unității bancare Sberbank după ce Banca Centrală Europeană a dispus sancțiuni asupra acesteia. Depozitele clienților în valoare de până la 100.000 de euro vor fi rambursate de către Fondul Național de Asigurare a Depozitelor din Ungaria, a mai spus Orban. 

Premierul maghiar a precizat și că creșterea prețurilor la energie în Europa va alimenta presiuni inflaționiste suplimentare cărora banca centrală din Ungaria și guvernul ar trebui să le facă față.

De asemenea, Viktor Orban a spus că aproximativ 70%-80% din aproximativ 140.000 de persoane care au fugit din Ucraina și au ajuns în Ungaria au plecat deja în alte țări. Orban a spus că sunt însă mulți care rămân în Ungaria, iar guvernul maghiar ar dori să ofere locuri de muncă. „Am început discuțiile cu angajatorii pentru ca cei care rămân să aibă de lucru”, a spus Orban.

El a mai precizat că Ungaria ar putea oferi cazare și să plătească costurile refugiaților timp de trei luni, un beneficiu pe care îl obțin solicitanții de locuri de muncă din Ungaria, dar apoi aceste persoane ar trebui să își ia un loc de muncă și să se stabilească cumva în viața maghiarilor.

Economia maghiară, ca și semenii săi din Europa Centrală, se confruntă cu o penurie de forță de muncă și zeci de mii de ucraineni lucrau în Ungaria deja înainte de invazia rusă.

Citește și: LIVE TEXT - Rușii au preluat controlul centralei nucleare din Zaporojie. AIEA: Nu au fost eliberate materiale radioactive după atac

NATO va apăra Ungaria „dacă noi suntem gata să ne apărăm”

Totodată, Viktor Orban a afirmat vineri că NATO va apăra Ungaria dacă noi înşine suntem gata să ne apărăm", transmite MTI.

Dacă o ţară vrea pace, are nevoie de oarece putere, care poate veni din două surse: puterea proprie şi cea a aliaţilor ei, a explicat Viktor Orban pe postul de radio Kossuth, adăugând că, în lipsa puterii proprii, aliaţii vor avea ezitări în a-şi sacrifica eforturile şi banii pentru a apăra un alt stat.

El a asigurat că securitatea Ungariei este solidă ca betonul" şi această ţară îşi poate asigura securitatea chiar fără ajutorul aliaţilor, menţionând că se poate produce un dezastru doar dacă ne pierdem minţile şi ne implicăm în război".

Nicio NATO nu ne poate apăra de propria prostie", a formulat premierul ungar.

Viktor Orban, care speră la un nou mandat după alegerile legislative din 3 aprilie, a acuzat, totodată, opoziţia de stânga de la Budapesta că este de partea războiului" şi i-a îndemnat pe unguri să respingă această abordare. 

A trimite trupe înseamnă a lua parte la război, a trimite arme înseamnă că toţi cei împotriva cărora vor fi folosite acele arme vor fi inamicii noştri Dumnezeu ştie câtă vreme", a notat el.

În plus, a permite transportul de arme prin Ungaria şi a oferi convoaie traversând Transcarpatia ca ţinte militare acolo unde războiul încă nu a început ar însemna a atrage războiul în zona respectivă", a sugerat Orban, îndemnând la calm" şi la abţinerea de la declaraţii haotice".

El a mai remarcat, referitor la sancţiunile împotriva Rusiei, că statele cele mai apropiate de război vor suferi cel mai mult, mai ales statele baltice, Polonia, Slovacia, Ungaria şi România", asigurând că guvernul său se preocupă să minimalizeze impactul direct al acestora, dar cu cât războiul se prelungeşte, cu atât problema va deveni mai mare". De aceea susţinerea păcii este poziţia corectă pentru Ungaria", a spus premierul ungar.

Viktor Orban a criticat cu acest prilej Uniunea Europeană pentru că nu finanţează eforturile de asistenţă pentru fluxul de refugiaţi generat de războiul din Ucraina, subliniind însă că acordarea de ajutor celor care fug din calea războiului este problema Ungariei, iar a aştepta Bruxellesul ar crea probleme grave la graniţă".

La Bruxelles doar se vorbeşte, statele naţiune iau măsuri", a punctat Viktor Orban.

Ungaria va saluta sprijinul UE oricând va binevoi Bruxelles-ul să se trezească", a ţinut să adauge Orban, amintind şi că Ungaria apără de ani frontiera de sud a blocului comunitar şi Bruxelles nu a dat niciun ban", aluzie la gardul ridicat la graniţa cu Serbia în timpul crizei migraţiei din 2015 pentru blocarea refugiaţilor din războiul din Siria.

De la începutul războiului din Ucraina, Orban şi-a schimbat discursul, numindu-i refugiaţi pe cei intraţi în ţară, comparativ cu criza din 2015, când invoca o problemă a migranţilor. 

El a apreciat în acelaşi interviu că ar fi mai eficient" ca statele membre ale Grupului de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Slovacia şi Republica Cehă), care duc greul" primirii refugiaţilor din Ucraina, să dezvolte o politică de azil comună.

Citește și: Vladimir Putin le cere vecinilor Rusiei să nu escaladeze tensiunile

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri