Zeci de cadavre au fost descoperite plutind într-un râu care desparte Sudan de regiunea etiopiană Tigray, măcinată de război

Data actualizării: Data publicării:
tigray
Râul Setit (Tekeze) dintre Sudan și Etiopia. Sursa foto: Byron Smith/Getty Images

Un oficial sudanez a declarat că autoritățile locale din provincia Kassala au descoperit săptămâna trecută în jur de 50 de cadavre, aparent oameni care încercau să scape de războiul din regiunea Tigray din țara vecină Etiopia, plutind în râul care desparte cele două state.

Unele cadavre aveau răni de glonț sau mâinile legate, iar oficialul a declarat luni că va fi nevoie de o expertiză criminalistică pentru a stabili cauzele morților. Oficialul sudanez a vorbit cu Associated Press sub condiția anonimității, întrucât nu era autorizat să discute cu presa, scrie The Guardian.

Doi angajați etiopieni din domeniul sănătății, aflați în satul de graniță Hamdayet, au confirmat prezența cadavrelor în râul Setit (Tekeze, în Etiopia). Râul curge prin zone de conflict din provincia etiopiană Tigray, unde locuitorii au acuzat forțele etiopiene și pe aliații lor de atrocități.

Tewodros Tefera, un chirurg care a fugit din regiunea Tigray în Sudan, a declarat pentru Associated Press că două cadavre au fost găsite luni, un bărbat cu mâinile legate și o femeie cu o rană la piept. Refugiații din Sudan au îngropat cel puțin alte zece cadavre, a spus el. El a filmat momentul în care mai mulți bărbați pregătesc un giuliu pentru un cadavru care plutește cu fața în jos în râu.

Tewodros a spus că trupurile au fost găsite în aval de orașul Humera din provincia Tigray, unde autoritățile și trupele aliate din regiunea etiopiană Amhara au fost acuzate de refugiați că au gonit localnicii și le-au luat pământurile. "Ne ocupăm de cadavrele găsite de pescari", a spus Tewodros. "Bănuiesc că sunt mai multe în râu".

Deși trupurile găsite au fost greu de identificat, unul dintre ele avea un nume folosit în dialectul din Tigray, Tigrinya, tatuat pe mână, a spus chirurgul.

Un alt doctor din satul Hamdayet, care a văzut cadavrele, a declarat pentru Associated Press că unele dintre ele aveau semne pe față care indicau că este vorba de etnici din Tigray. "Am văzut multe barbarii", a spus el, sub condiția anonimității, pentru că nu avea voie să vorbească cu presa. "Unele cadavre fuseseră lovite cu toporul". Potrivit acestuia, martorii i-au spus că nu au reușit să tragă la mal toate cadavrele pentru că apele râului sunt rapide în perioada sezonului ploios.

Un cont de Twitter al guvernului etiopian a postat un mesaj în care a spus că relatările despre cadavre sunt false, ele fiind răspândite de "propagandiștii" forțelor din Tigray.

Luptele din Tigray au izbucnit în noiembrie 2020 între forțele federale etiopiene și partidul local aflat la conducerea provinciei (TPLF). Premierul etiopian Abiy Ahmed, laureat al premiului Nobel pentru Pace în 2019, a spus că forțele statului au intervenit după ce partidul TPFL a atacat unități militare.

Mii de oameni au murit în conflict și zeci de mii de refugiația au trecut în Sudan.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cu cât timp înainte de pensionare ar trebui verificată vechimea în muncă
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, o nouă poveste de iubire după despărțirea de Gerard Pique? Artista, surprinsă în compania unui fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Lista ajutoarelor la pensie oferite în 2027. Se aplică și pensionarilor din străinătate. Polițiștii au noroc!
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Beneficiile murăturilor pentru sănătate și când e bine să le eviți. Varza murată, castraveții și gogonelele...
Digi Animal World
„Sunt echipaţi cam ca Iron Man”. Cum ar putea câinii să depisteze cancerul și ce rol are inteligența...
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro