Video Fost șef al Armatei, întrebat dacă Rusia va ataca România: „Există altă amenințare mai mare pentru noi”

Data actualizării: Data publicării:
NTcwNWE2ZDcxMTRkZDcyZTcyNWNlOTYzNjEyY2IwNw==.thumb
Foto: Profimedia

Cea mai mare amenințare pentru România ar fi ca Ucraina să fie ocupată de Federația Rusă, spune un fost șef al Armatei. Generalul Ștefan Dănilă a explicat pentru jurnaliștii de la Adevărul că în scenariul în care Rusia și-ar instala baze militare în Ucraina, atunci Kievul ar putea începe ostilități la adresa României. „Nici măcar nu ar mai trebui să facă rușii pe față acest lucru, s-ar folosi de ucraineni”, spune el.

 

Fostul șef al Armatei susține că Rusia nu are niciun interes vital să atace România, precizând că într-un astfel de scenariu Moscova ar avea mai multe de pierdut decât de câștigat. 

„Pentru că se tot vorbește că Federația Rusă ne-ar putea ataca, eu aș spune că depinde și foarte mult cum ne-ar ataca. Într-adevăr, totul depinde foarte mult la ce ne gândim. Ne gândim la o invazie terestră, ne gândim la atacuri cu drone, ne gândim la atacuri aeriene sau atacuri cu rachete, ne gândim la destabilizare, acțiuni destabilizatoare. Este foarte diferit scenariul, totul în funcție de ce ne așteptăm. O invazie terestră, din punctul meu de vedere, este un fantasm. Adică nu poate fi imaginată și nu văd care ar fi scopul pentru așa ceva.

Nu are niciun interes vital Federația Rusă să invadeze România și ar avea mai multe de pierdut decât de câștigat. Atenție, în Ucraina Federația Rusă a avut un interes vital să nu piardă controlul acestei țări, lucrurile sunt diferite. Iar acolo a fost clar de la început că Rusia nu va accepta să piardă controlul Ucrainei și să vadă această țară în NATO. România nu este chiar de interes vital pentru Putin și Federația Rusă”, a mai spus generalul Ștefan Dănilă.

Victoria Rusiei, cea mai mare amenințare pentru România

Cu toate acestea, fostul șef al Armatei avertizează că o victorie a Rusiei în Ucraina este de fapt cea mai mare amenințare pentru țara noastră. 

„Există altă amenințare mai mare pentru noi. Cel mai prost scenariu pentru România este cel în care Ucraina ar fi ocupată de Federația Rusă. Vorbesc de scenariul în care Ucraina ar fi sub controlul Federației Rusă și s-ar instala acolo baze rusești. Ucraina ar fi ostilizată împotriva României, iar Federația Rusă, după ce ar instala un guvern marionetă, i-ar pune pe ucraineni să ne hărțuiască.

Nici măcar nu ar mai trebui să facă rușii pe față acest lucru, s-ar folosi de ucraineni. Sigur, România nu cred că ar fi atacată direct. Dar ne-ar putea afecta acele acțiuni destabilizatoare dinspre Ucraina și dinspre Moldova. Pentru că dacă Ucraina ar cădea și ar ajunge sub control rusesc, automat și Republica Moldova ar fi victimă sigură și ar intra foarte ușor sub controlul Federației Rusă”, a declarat generalul Ștefan Dănilă.

Declarațiile vin în contextul în care președintele rus Vladimir Putin i-a ironizat pe europeni și a afirmat că poate să dea în scris că Rusia nu va ataca pe nimeni.

„Rusia nu are de gând să atace Europa, pentru noi asta sună ridicol, sincer, pentru că nici nu am avut intenția. Dar dacă vor să audă asta de la noi, bine, hai să o consemnăm oficial, nu e nicio problemă. Există însă oameni, mi se pare că nu sunt chiar în toată firea, care public, sau poate în interes propriu, spun ceva anume ca să obțină beneficii, și le spun propriilor cetățeni că Rusia se pregătește să atace Europa și că trebuie întărit urgent potențialul de apărare. Fie servesc interesele industriei de apărare, ale unor companii private, fie încearcă pe fondul acesta să-și ridice ratingurile politice interne, având în vedere starea jalnică a economiei și a domeniului social. E greu de spus ce îi motivează, dar din punctul nostru de vedere e o prostie totală, o minciună”, a declarat Putin, săptămâna asta, într-o conferință de presă susținută la Bișkek. 

Citește mai mult AICI

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce trebuie să facă proprietarii construcțiilor fără autorizație până în august 2027. Noua procedură pentru...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez le-a prezentat fanilor noua ei „casă Barbie” de 18 milioane de dolari. Cum arată vila din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Analist economic: România riscă să retrogradeze la „junk”, în octombrie. Pensiile și salariile, în pericol
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Discursul care a lăsat o sală întreagă în lacrimi. Michael J. Fox, ovaționat la gala Emmy 2026. Ce a...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...