Impozitarea clădirilor rămâne la fel până în 2027. Primăriile trebuie să stabilească taxele pentru 2026 până la 31 decembrie

Data actualizării: Data publicării:
impozit

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, 17 decembrie, o ordonanță de urgență care modifică Legea nr. 239/2025 și stabilește noi reguli pentru aprobarea impozitelor și taxelor locale aferente anului 2026, menținând în același timp actualul regim de impozitare a clădirilor rezidențiale până în 2027. Actul normativ vine pe fondul întârzierii celui de-al doilea pachet de măsuri fiscal-bugetare, cauzată de amânarea unei decizii a Curții Constituționale, și are ca scop clarificarea situației până la finalul anului, astfel încât autoritățile locale și contribuabilii să știe din timp ce obligații fiscale vor avea.

Potrivit ordonanței, consiliile locale și Consiliul General al Municipiului București trebuie să adopte, cel târziu până la 31 decembrie 2025, hotărârile privind cotele impozitelor și taxelor locale aplicabile în anul 2026.

Practic, Guvernul stabilește un termen-limită clar pentru ca nivelul taxelor și impozitelor locale să fie cunoscut înainte de intrarea în noul an fiscal.

Până la adoptarea acestei ordonanțe, legislația obliga autoritățile locale să aprobe hotărârile privind taxele și impozitele cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de încheierea exercițiului bugetar. În contextul actual, marcat de întârzieri legislative la nivel central, acest termen nu mai putea fi respectat, motiv pentru care Guvernul a decis să îl modifice.

Noile reglementări permit convocarea de îndată a ședințelor de consiliu local, astfel încât hotărârile privind taxele și impozitele locale să poată fi adoptate rapid, dar nu mai târziu de 31 decembrie.

Măsura oferă flexibilitate autorităților locale, însă păstrează obligația respectării limitelor și condițiilor prevăzute de Codul fiscal.

Sancțiuni pentru neadoptarea hotărârilor

Ordonanța introduce și o sancțiune nouă pentru autoritățile locale care nu respectă termenul legal. În cazul în care hotărârile privind taxele și impozitele locale nu sunt adoptate, Ministerul Finanțelor poate decide sistarea temporară a alimentării bugetelor locale cu cote defalcate din impozitul pe venit și sume destinate echilibrării bugetare.

Pentru a evita blocaje majore la nivel local, sunt exceptate de la această măsură cheltuielile salariale și cele sociale obligatorii, astfel încât plata salariilor și a beneficiilor sociale să nu fie afectată.

Totodată, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligația de a transmite hotărârile adoptate către direcțiile generale regionale sau județene ale finanțelor publice în termen de trei zile lucrătoare de la data adoptării, măsura fiind menită să asigure o mai bună monitorizare și aplicare unitară a legislației.

Indexarea taxelor cu rata inflației

Actul normativ prevede că taxele și impozitele locale, altele decât cele pentru clădiri și terenuri, pot fi indexate cu rata inflației. Cu alte cuvinte, primăriile pot ajusta anumite taxe în funcție de evoluția prețurilor, pentru a-și menține veniturile, fără a introduce noi categorii de taxe.

Guvernul a subliniat că actualul regim de impozitare a clădirilor rezidențiale se menține până în anul 2027, inclusiv pentru persoanele juridice. Această clarificare vine în contextul reformei asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care prevede trecerea la impozitarea pe baza valorii de piață.

Până la intrarea în vigoare a noilor reguli, autoritățile și contribuabilii vor funcționa după aceleași criterii ca în prezent, ceea ce oferă predictibilitate și timp pentru adaptare.

Ordonanța de urgență mai include corecții tehnice și de redactare, fără impact asupra conținutului reformei, pentru a asigura o aplicare unitară și coerentă a prevederilor legale la nivelul autorităților publice locale.

Guvernul a transmis că măsurile adoptate aduc stabilitate și predictibilitate atât pentru autoritățile locale, cât și pentru contribuabili și sunt în acord cu angajamentele asumate de România prin PNRR.

CITEȘTE ȘI: Primăria Capitalei a actualizat proiectul de hotărâre privind impozitele și taxele locale care se vor aplica din 2026

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Există motive sau scuze care justifică violența împotriva copiilor? Răspunsul dat de un specialist la...
Newsweek
Casa de Pensii, obligată să schimbe formula de recalculare pentru un pensionar cu grupe. Ia bani mai mulți
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...