Inflaţia din România a fost de trei ori mai mare decât media din UE în luna august. Date Eurostat

Data publicării:
inflatie-1536x768
FOTO: Getty Images

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă în luna august la 2,4%, iar România este în continuare ţara cu cea mai ridicată inflaţie, cu un avans anual al preţurilor de 8,5%, arată datele publicate miercuri de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

Luna trecută, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost: Cipru (0%), Franţa (0,8%) şi Italia (1,6%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (8,5%), Estonia (6,2%) şi Croaţia (4,6%), notează Agerpres. 

Comparativ cu situaţia din luna iulie 2025, rata anuală a inflaţiei a scăzut în nouă state membre, a rămas stabilă în patru ţări şi a crescut în 14 state membre, inclusiv în România (de la 6,6% până la 8,5%).

În zona euro, rata anuală a inflaţiei a rămas stabilă în luna august la 2%, ţinta pe termen mediu vizată de Banca Centrală Europeană (BCE). Cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei în zona euro a venit din partea serviciilor (1,44 puncte procentuale), urmate de alimente, alcool şi ţigări (0,62 puncte procentuale). În schimb, preţurile la energie au scăzut cu 0,19 puncte procentuale.

În cazul României, conform datelor publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august, de la 7,84% în luna iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,48%, serviciile cu 9,85% iar mărfurile alimentare cu 8,92%.

„Indicele preţurilor de consum în luna august 2025 comparativ cu luna iulie 2025 a fost 102,10%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 8,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2025 comparativ cu luna august 2024 a fost 9,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2024 - august 2025) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2023 - august 2024) a fost 5,7%”, se arată în comunicatul INS.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 8,8% prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2025, de la 4,6% anterior, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3% la sfârşitul lui 2026, comparativ cu 3,4% în prognoza anterioară.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, în august, că inflaţia va forma o „cocoaşă” în luna septembrie, când va fi înregistrat un vârf de 9,6 - 9,7%, iar la finalul anului va fi probabil peste 9%.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai cumpărat un apartament cu balconul închis înainte de ’90, dar modificarea nu apare în acte. Cine trebuie...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nicole Scherzinger, șpagat la bordul avionului, înainte de turneu. „Abia îmi țin ochii deschiși, dar e...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul care i-a salvat cariera lui Hugh Grant după eșecul peliculei în care a apărut alături de Sarah Jessica...
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Pensia pe card. În ce orașe și la ce bănci au fost virate sumele? Unde se percepe comision la retragere?
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Cu părul lung și barbă albă, Nick Nolte a revenit în lumina reflectoarelor. Legendarul actor, în centrul...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...