Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a reacţionat, miercuri seară, după ce a primit „zeci de mesaje de încurajare” dar şi după primirea unor oferte de a-i dona bani pentru a-şi plăti amenda de 15.000 de lei primită de la Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Ministrul le mulțumește pentru generozitate celor care i-aiu scris și îi roagă pe oameni ca, dacă vor să facă un bine, să se uite în jur şi să-i ajute pe cei care „au cu adevărat nevoie”.
„Oameni buni, vă mulţumesc din suflet pentru susţinere! Am primit zeci de mesaje de încurajare, dar şi oferte de a-mi dona bani pentru a plăti amenda primită de la AMEPIP. Mă înclin în faţa generozităţii voastre! Dar vă rog ceva: nu-mi donaţi mie. Slavă Domnului, am muncit din greu înainte de a intra în politică şi am o situaţie financiară bunǎ. Poate şi asta deranjează pe unii, că n-am venit în politică pe combinaţii şi că nu răspund la comenzi”, a transmis pe pagina de Facebook ministrul Economiei.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ministrul îi roagă pe cei care vor să facă un bine să se uite în jur şi să-i ajute pe cei care „au cu adevărat nevoie”.
„Dacă vreți să faceți un bine, uitați-vă în jur și ajutați-i pe cei care au cu adevărat nevoie si mai ales: nu tolerați neregulile politicienilor in jurul dumneavoastră. Nu doar de Crăciun, ci ori de câte ori puteți. Sunt oameni în suferință, copii fără resurse, dar și cauze drepte care au nevoie de sprijinul nostru, de resurse financiare pentru a face și mai mult bine în comunitate.
Binele devine puternic când îl facem împreună. Vă mulțumesc și vă încurajez să fiți, mereu, de partea corectă. Eu vǎ asigur cǎ oriunde voi fi pe lumea asta, voi continua cu toată puterea sǎ fac ceea ce este drept, ce este corect,” a precizat Miruță.
Ministrul Economiei a dezvăluit miercuri că Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) l-a amendat „pe persoană fizică” pentru că a vrut „conduceri curate şi corecte la o companie de stat” - Avioane Craiova, care are conducere interimară din 2016 „dispusă din pix”.
Miruţă, deputat USR şi ministru interimar al Apărării Naţionale, a anunțat că va contesta amenda de 15.000 de lei. „Dacă preţul pentru a face dreptate este să aduc bani de acasă, îl plătesc. Dar România se va curăţa abia atunci când nu vom mai sancţiona bunele intenţii şi vom începe să lucrăm, din orice funcţie, în aceeaşi direcţie: pentru oameni, nu pentru interese”, a mai spus Miruţă într-o postare pe Facebook.
Editor : A.P.