Scandal la o școală după banchetul de clasa a VIII-a: Două eleve au ajuns la spital după ce ar fi consumat alcool

Data actualizării: Data publicării:
copii, petrecere
Foto: Shutterstock

Scandal uriaș la o școală din Ilfov după banchetul de clasa a VIII-a. Petrecerea s-ar fi încheiat la spital pentru două eleve, după ce ar fi consumat prea mult alcool, spune Inspectoratul Școlar. Mai mult, părinții susțin că o parte dintre adolescenți ar fi combinat alcoolul și cu substanțele interzise. Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov anunță că face verificări pentru consum de alcool și alte substanțe.

ACTUALIZARE 15.10 Poliția a anunțat că în cazul celor 2 fete care au fost internate la un spital din București, în timp ce se aflau la banchetul desfășurat la un local din Tunari, nu au fost depistate urme de droguri în organism. „În urma primelor verificări efectuate de către polițiștii orașul Otopeni, precum și a analizelor medicale efectuate, nu au rezultat indicii cu privire la prezența în organism a unor substanțe de abuz (substanțe psihoactive). În cadrul activităților de verificare, reprezentanții localului respectiv au pus la dispoziție contractul de prestări servicii, iar în urma verificărilor efectuate, nu au rezultat elemente de probațiune, care să conducă la faptul că reprezentanții localului au servit minorilor băuturi alcoolice. Polițiști orașului Otopeni au relaționat și cu reprezentanții DGASPC Ilfov, pentru efectuarea activităților din competență,” a precizat IPJ Ilfov.

ACTUALIZARE 14.20. Directoarea școlii spune că a fost la petrecere ca invitată și că evenimentul a fost organizat de părinții elevilor. Potrivit acesteia, cele două fete nu au făcut probleme și se va face o anchetă internă în școală.

Directoarea școlii: Evenimentul, banchetul elevilor de clasa a VIII-a a fost organizat de către părinți, o activitate extrașcolară. Am fost la banchet în calitate de invitat, eu și alți câțiva colegi.

-Erați acolo când a venit ambulanța?

-Nu am stat până la final. Am considerat că trebuie chemată ambulanța. Copiii au fost monitorizați permanent. Nimeni nu si-a dat seama când au intrat cu băuturi alcoolice. Numărul lor a fost peste 200 și cumva destul de greu de gestionat fiecare elev în parte. Este un eveniment regretabil. Am demarat o anchetă la unitatea de învățământ pentru a lua niște măsuri în cadrul consiliului profesoral.  Am anunțat și la Inspectorat, am discutat și cu comandantul de politie și urmează să stabilim dacă au fost și alte substanțe. 

-Sunt copii care au facut probleme în trecut ?
-Era o generație de elevi care și-au văzut de treabă, nu au creat probleme.

ACTUALIZARE 12.00. Reprezentanții localului unde a avut loc petrecerea au transmis că s-au obligat prin contract ca pe durata evenimentului să furnizeze copiilor exclusiv băuturi non-alcoolice, „obligație pe care am respectat-o integral”. Aceștia au mai spus și că a fost întocmit un contract de pază pe toată durata evenimentului. 

Știre inițială: Poliția a anunțat că a început să facă verificări, după ce două eleve au ajuns la spital pentru că ar fi consumat prea mult alcool. Este vorba despre o sesizare din oficiu, în acest moment nu există o plângere sau o situație semnalată de vreunul dintre părinți sau participanții la eveniment. „Ca urmare a unor informații apărute pe grupurile de părinți ale elevilor de la un liceu din Otopeni, cu privire la faptul că, de la un banchet desfășurat în noaptea de 31 mai/1 iunie s-a ajuns la spital, în urma consumului de alcool și alte substanțe, polițiștii orașului Otopeni s-au autosesizat și efectuează verificări, pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun,” a transmis IPJ Ilfov.

Potrivit surselor, adolescenții ar fi consumat alcool înainte să ajungă la local, dar și în timpul evenimentului, pentru că l-ar fi introdus în sticle obișnuite de apă sau sucuri.

Părinții acuză pe grupurile interne că s-ar fi consumat și substanțe interzise, un tip de substanțe care au efect analgezic.

Unitatea școlară a început să facă verificări și, în cazul în care elevii vor fi găsiți vinovați, vor fi sancționați conform regulamentelor școlare.

La eveniment, au participat doar elevi minori, dar și cadre didactice și părinți, aproximativ 40, 50, conform estimărilor.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Satul din România devenit punct-cheie pentru apărarea țării. Mulți români nici nu știu să-l arate pe hartă
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce s-a ales de Stifler din "American Pie". Seann William Scott are 50 de ani și a schimbat petrecerile pe...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Niculescu anunță că ia în calcul indexarea pensiilor. Ce spune despre majorările de la 1 ianuarie 2027
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”