Celebrele inele din jurul lui Saturn ar putea fi rămășițele unei luni care a fost distrusă de gravitația planetei, potrivit unei cercetări publicate în revista Science. Teoria unui satelit interior distrus de gravitația gigantului gazos, acum 100-200 de milioane de ani, explică și tinerețea relativă a inelelor, relatează The Guardian.
Cercetarea, bazată pe datele din ultima etapă a misiunii Cassini a Nasa, sugerează că Saturn ar fi putut fi lipsită de inele în aproape toată existenţa sa de 4,5 miliarde de ani. Dar, în urmă cu aproximativ 160 de milioane de ani, o lună interioară s-a apropiat prea mult de gigantul gazos, ceea ce a făcut ca aceasta să se desprindă şi să îşi deseneze propria orbită într-o dâră de fragmente de gheaţă sfărâmată.
Ipotetica lună pierdută a fost supranumită Chrysalis. „La fel ca o crisalidă de fluture, acest satelit a fost mult timp adormit şi a devenit brusc activ, iar inelele au apărut”, a declarat Jack Wisdom, profesor de ştiinţe planetare la Massachusetts Institute of Technology şi autor principal al studiului.
Profesorul Scott Tremaine, de la Institutul pentru Studii Avansate din Princeton, care nu a fost implicat în cercetare, a descris descoperirile ca fiind „remarcabile” datorită potenţialului lor de a rezolva mai multe enigme separate despre Saturn cu „o singură ipoteză îndrăzneaţă, dar plauzibilă”.
Echipa lui Wisdom şi-a propus iniţial să explice de ce Saturn este înclinat cu aproximativ 27 de grade pe axa sa. Modelele teoretice au indicat că înclinarea se datorează probabil faptului că Saturn este prins într-o rezonanţă gravitaţională cu Neptun. Dar aceste tipuri de modele sunt adesea sensibile la schimbări mici într-o gamă largă de variabile.
Pe măsură ce misiunea Cassini, care a orbitat în jurul lui Saturn din 2004 până în 2017, a completat detaliile, de la compoziţia interioară a lui Saturn până la dinamica celor 83 de sateliţi ai planetei, explicaţia iniţială s-a prăbuşit. Aceste noi detalii au sugerat că Saturn a ieşit, la un moment dat în trecut, din sfera de influenţă a lui Neptun.
Acest lucru i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să caute potenţiale evenimente perturbatoare care ar fi putut provoca acest lucru. Scenariul lunii pierdute a oferit o potrivire neaşteptat de clară a datelor. „Ne-am propus să încercăm să explicăm înclinarea lui Saturn”, a declarat Wisdom. „Dar am descoperit că a trebuit să propunem un satelit suplimentar şi apoi să scăpăm din nou de satelit”.
Wisdom şi colegii săi au efectuat simulări pentru a determina proprietăţile ipoteticei luni. Acestea au sugerat că, în urmă cu 100 de milioane şi 200 de milioane de ani, Chrysalis a intrat într-o zonă orbitală haotică şi a experimentat o serie de întâlniri apropiate cu lunile lui Saturn, Iapetus şi Titan. În cele din urmă s-a apropiat prea mult de Saturn, iar această întâlnire dramatică a sfâşiat luna în fragmente, lăsând în urma sa un inel plin de resturi.
Pierderea lui Chrysalis ar explica înclinarea actuală a lui Saturn şi a inelelor sale. De asemenea, ar fi în concordanţă cu măsurătorile proprietăţilor chimice ale inelelor, care le datează la o vechime de aproximativ 100 de milioane de ani, dar pe care unii le respinseseră deoarece nu era clar cum s-ar fi putut materializa inelele atât de târziu în istoria planetei. „Cred că oferim un argument destul de convingător” , a declarat Wisdom.
„Nu vom şti niciodată cu siguranţă dacă un satelit suplimentar a fost prezent cândva în sistemul Saturn, dar explicarea [mai multor] enigme cu o singură ipoteză este un randament destul de bun al investiţiei”, a spus Tremaine.
Inelele lui Saturn cântăresc aproximativ 15 milioane de trilioane de kilograme şi sunt alcătuite aproape în întregime din gheaţă. Aproximativ 95% din aceasta este apă pură, în timp ce restul este format din roci şi metale.
Editor : I.C
