Astronomii s-ar putea să fi descoperit un nou tip de obiect spațial foarte puternic. „Nimic asemănător nu a mai fost detectat vreodată”

Data actualizării: Data publicării:
Nebuloasa Crabului / radiotelescopul ALMA din Chile
Punctum este o sursă de energie foarte puternică, doar Nebuloasa Crabului (stânga) fiind mai luminoasă în galaxia noastră din sursele asociate cu stelele. Misteriosul obiect a fost detectat de radiotelescopul ALMA din Chile (dreapta). Colaj foto: Profimedia Images

Un obiect misterios uluitor de puternic, care a fost detectat într-o galaxie învecinată cu ajutorul unui radiotelescop din Deșertul Atacama din Chile, ar putea fi un nou tip de obiect spațial pe care astronomii nu l-au mai văzut niciodată până acum.

Obiectul a fost numit „Punctum” de o echipă de astronomi condusă de Elena Șablovinskaia de la Institutul de Studii Astrofizice de la Universitatea Diego Portales din Chile folosind radiotelescopul ALMA (Atacama Large Millimeter/submillimeter Array).

„În afară de categoria găurilor negre, Punctum este cu adevărat puternic”, a spus Șablovinskaia pentru Space.com. Astronomii nu știu sigur ce este, în afară de faptul că este compact, are un câmp magnetic surprinzător de bine structurat și, în centrul său, se află un obiect care emite cantități uriașe de energie.

galaxie-ngc-4945
Punctum se află în galaxia activă NGC 4945 (în poză) – un vecin destul de apropiat al galaxiei noastre – la o distanță de 11 milioane de ani-lumină. Foto: European Southern Observatory

Punctum este între 10.000 și 100.000 de ori mai luminos decât magnetarii obișnuiți (stele neutronice cu un câmp magnetic extrem de puternic), de 100 de ori mai strălucitor decât microquasarii (o regiune compactă din jurul unei găuri negre stelare), și de 10-100 de ori mai luminos decât aproape toate supernovele cunoscute – singura care o depășește ca intensitate este Nebuloasa Crabului (o rămășiță de supernovă).

Punctum se află în galaxia activă NGC 4945 – un vecin destul de apropiat al galaxiei noastre – la o distanță de 11 milioane de ani-lumină. În ciuda apropierii sale, obiectul nu poate fi văzut cu telescoapele optice sau cu raze X, ci doar cu instrumentele care detectează lungimile de undă milimetrice și submilimetrice.

Punctum nu se potrivește clar în niciuna din categoriile cunoscute de obiecte spațiale

Luminozitatea sa a rămas la același nivel pe durata mai multor observații efectuate în 2023, ceea ce înseamnă că nu este o explozie sau un alt fel de fenomen tranzitoriu.

„În acest moment, Punctum iese în evidență – nu se potrivește clar în niciuna din categoriile cunoscute”, a spus Șablovinskaia. „Nimic asemănător nu a mai fost detectat vreodată” de radiotelescoape precum ALMA.

radiotelescop-alma-chile
Astronomii au detectat ciudatul obiect spațial cu ajutorul radiotelescopului ALMA din Chile. Foto: Profimedia Images

Există posibilitatea ca Punctum să fie pur și simplu o versiune extremă a unui obiect spațial dintr-o categorie deja cunoscută, precum un magnetar aflat într-un mediu neobișnuit sau rămășița unei supernove care interacționează cu o materie densă.

Dar Punctum ar putea fi și un nou tip de obiect astrofizic pe care oamenii de știință nu l-au mai văzut până acum pentru că doar radiotelescopul ALMA are capacitatea de a-l detecta.

Până când următoarele observații vor dezvălui mai multe detalii despre Punctum, astronomii au de-a face cu un adevărat mister care până acum i-a lăsat nedumeriți.

„În orice caz, Punctum ne arată că mai sunt multe de descoperit pe cerul [lungimilor de undă] milimetrice”, a conchis Șablovinskaia.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
De ce poartă curierii nepalezi geci și mănuși la 40 de grade. Explicația medicului
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...