Un tânăr se odihnea în patul său atunci când un nor de cenuşă fierbinte s-a răspândit asupra oraşului antic Herculaneum în urma erupţiei vulcanului Vezuviu şi i-a transformat creierul în cioburi de sticlă, în urmă cu aproape 2.000 de ani.
Aceasta este teoria propusă joi de oamenii de ştiinţă italieni pentru a explica strania descoperire făcută în craniul unui tânăr roman, care ar reprezenta prima atestare a unui ţesut uman vitrificat.
În anul 79 d.Hr., erupţia cataclismică a Vezuviului a acoperit oraşele Pompei şi Herculaneum sub un strat gros de roci, gaze şi cenuşă fierbinte, într-un fenomen denumit „nor de foc”, notează AFP, citată de Agerpres.
Soarta lor a rămas învăluită în mister până la săpăturile arheologice începute în anii 1700. De atunci, săpăturile au scos la lumină mii de trupuri ale foştilor localnici, dintre care mulţi au murit pe loc.
Cel al unui tânăr de aproximativ 20 de ani a fost descoperit în anii 1960, zăcând calcinat pe un pat de lemn într-o clădire din Herculaneum dedicată cultului împăratului Augustus.
Antropologul italian Pier Paolo Petrone a remarcat în 2018 un aspect straniu. „Am văzut ceva strălucind în craniul sfărâmat”, a declarat acest coautor al unui studiu publicat în revista Scientific Reports.
Rămăşiţele creierului acelui tânăr au fost transformate în fragmente de sticlă neagră.
Fragmentele aveau o lăţime de până la un centimetru, a adăugat vulcanologul Guido Giordano, principalul autor al studiului.
„Un lucru uimitor, cu adevărat neaşteptat”
Examinarea lor la un microscop electronic a dezvăluit „un lucru uimitor, cu adevărat neaşteptat”, a mai spus el. Reţelele complexe de neuroni, axoni şi măduva spinării erau în mod clar vizibile în acea sticlă, potrivit noului studiu.
Rezultatul are toate ingredientele unui mister. Sticla apare arareori în mod natural în natură. Pentru ca ea să se formeze, este nevoie de o temperatură foarte ridicată, urmată de o răcire foarte rapidă, pentru a evita cristalizarea.
Un astfel de fenomen ar putea fi cauzat, de exemplu, de impactul unui meteorit, de un fulger sau de lavă. Însă el are slabe şanse să funcţioneze asupra unui ţesut uman, care este în mare parte compus din apă.
Creierul tânărului roman este „unicul exemplu de pe Terra” al unui ţesut din regnul animal transformat în sticlă, potrivit autorilor studiului.
Ei au stabilit că organul vitrificat ar fi trebuit să fie expus la o temperatură care a depăşit 510 grade Celsius. Dincolo de cele 465 de grade Celsius ale norului de foc care a înghiţit fostul oraş antic.
Aşadar, creierul ar fi trebuit să se răcească rapid după primul şoc de temperatură şi înainte de răcirea norului de foc, cunoscut şi sub numele de nor piroclastic.
Prin urmare, „singurul scenariu posibil” este că Vezuviul a expulzat un nor iniţial de cenuşă fierbinte, care s-a disipat rapid.
Această teorie este susţinută de prezenţa unui strat subţire de cenuşă care a acoperit oraşul înainte ca acesta să fie îngropat de „norul de foc”. Asta sugerează că norul de cenuşă şi nu „norul de foc” a fost cel care i-a decimat pe locuitorii din Herculaneum.
Norii de cenușă, foarte puţin studiaţi
Guido Giordano speră că noul studiu va duce la realizarea unor cercetări despre pericolul reprezentat de norii de cenuşă fierbinte, care sunt „foarte puţin studiaţi”, întrucât lasă puţine urme.
Un astfel de nor i-ar fi ucis, după părerea lui, şi pe vulcanologii francezi Katia şi Maurice Krafft, care au murit în urma unui nor de foc în 1991.
La fel s-ar fi întâmplat şi cu cele 215 victime ale erupţiei din 2018 a vulcanului Fuego din Guatemala.
„Există o nişă de supravieţuire” în faţa unor astfel de fenomene, afirmă acelaşi vulcanolog, sugerând, de exemplu, instalarea în apropierea vulcanilor a unor clădiri care pot rezista la astfel de temperaturi.
Însă de ce tânărul roman din Herculaneum a fost aparent singurul care a avut o astfel de soartă?
Spre deosebire de Pompei, locuitorii din Herculaneum au avut ceva mai mult timp la dispoziţie pentru a fugi spre Marea Mediterană, situată în apropiere. Iar corpurile lor au fost găsite în acea direcţie.
Tânărul roman, despre care se presupune că trebuia să păzească clădirea în care a fost găsit, a rămas pe patul său şi a fost lovit în mod direct de norul de cenuşă.
„Poate că era beat”, a glumit Guido Giordano.
Editor : Liviu Cojan
