„Dragonul-sabie”, descoperit pe Coasta Jurasică. O nouă specie de reptilă marină rescrie istoria ihtiozaurilor
Data actualizării: Data publicării:
Un exemplar de ihtiozaur (Temnodontosaurus trigonodon), una dintre cele mai mari specii cunoscute, expus la Muzeul Urwelt Hauff din Holzmaden, Germania. Imagine ilustrativă: Profimedia
O fosilă aproape completă descoperită pe Coasta Jurasică din Marea Britanie aparține unei noi specii de reptilă marină, numită Xiphodracon goldencapsis sau „dragonul-sabie”. Scheletul, lung de aproximativ 3 metri, ar putea oferi indicii esențiale despre o etapă mai puțin cunoscută din evoluția ihtiozaurilor, potrivit Live Science.
Scheletul aproape complet aparține unei reptile marine preistorice care a trăit în urmă cu circa 190 de milioane de ani, în perioada Jurasicului timpuriu.
Potrivit cercetătorilor, specimenul datează dintr-o etapă a Jurasicului timpuriu numită Pliensbachian, care s-a desfășurat între aproximativ 193 și 184 de milioane de ani în urmă. Analiza unei astfel de fosile ar putea oferi indicii importante despre o etapă critică din evoluția acestor animale marine.
Rămășițele au fost descoperite în anul 2001 de colecționarul de fosile Chris Moore, pe o porțiune de coastă lungă de 154 de kilometri din comitatul Dorset, renumită pentru bogăția ei în fosile.
Moore a vândut ulterior fosila Muzeului Regal din Ontario (Canada), unde a fost identificat drept ihtiozaur, dar studiat în detaliu abia în ultimii ani.
Dragonul-sabie avea lungimea de aprox. 3 metri. Sursă foto: Papers of Palaeontology
„Îmi amintesc când am văzut pentru prima dată scheletul, în 2016. Atunci mi-am dat seama că este ceva neobișnuit, dar nu mă așteptam să joace un rol atât de important în înțelegerea unei schimbări complexe a faunei din perioada Pliensbachianului”, a declarat Dean Lomax, paleontolog la Universitatea din Manchester și Universitatea din Bristol.
Numele noului gen, Xiphodracon, provine din grecescul xiphos („sabie”) și dracon („dragon”), o referire la porecla de „dragoni marini” atribuită ihtiozaurilor. Denumirea speciei, goldencapsis, face trimitere la locul descoperirii – zona Golden Cap de pe Coasta Jurasică.
Fosila oferă și indicii despre viața și moartea animalului.
„Oasele membrelor și dinții prezintă deformări care indică o rană gravă sau o boală suferită în timpul vieții, iar craniul pare să fi fost mușcat de un prădător de dimensiuni mari – probabil un alt ihtiozaur, mult mai mare. Acest lucru ne oferă o posibilă cauză a morții”, a explicat Erin Maxwell, curator la Muzeul de Istorie Naturală din Stuttgart. „Viața în oceanele mezozoice era extrem de periculoasă.”
Specia X. goldencapsis ar putea ajuta, de asemenea, la clarificarea unei schimbări majore în diversitatea ihtiozaurilor din Jurasicul timpuriu. Fosilele descoperite înainte și după perioada Pliensbachianului prezintă foarte puține specii comune, ceea ce sugerează o tranziție evolutivă importantă.
Noul specimen indică faptul că această schimbare s-ar fi produs mai devreme decât se credea până acum.
Pentru moment, fosila de Xiphodracon goldencapsis este expusă la Muzeul Regal din Ontario.