GADGET. Mintea va modifica pereții camerei viitorului

Data publicării:
camera pereti

Aceasta este filosofia din spatele construcţiei Cerebral Hut, o instalaţie realizată de arhitectul turc Guvenc Ozel. Camera, în formă de igloo, care este compusă din 10 panouri hexagonale, este programată să se extindă sau să se contracte.

Ea a fost parte a show-ului dienal de arhitectură din Istanbul. Ozel a conectat acestă construcţie la un cititor de unde craniene şi a scris un program menit să lege peretele de activitatea creierului. Aşadar vizitatorii care au stat în spatele peretelui curbat au avut posibilitatea să deformeze construcţia clipind sau gândindu-se la asta.

Este un exemplu destul de simplu care ilustrează locul în care ştiinţa şi arhitectura se intersectează. Momentan suntem convinşi de faptul că spaţiul arhitectural sau urban în care ne aflăm ne influenţează starea de spirit. Ozel a încercat să inverseze această relație într-un mod cât mai creativ cu putinţă.

Deşi neurologii şi arhitecţii sunt de mult atraşi de colaborările interdisciplinare, până acum costurile unor astfel de experimente au fost prea mari. Totuşi, cu tehnologia modernă şi gadgeturile de interpretare actuale, orice designer cu un minim de experienţă ooate realiza astfel de lucrări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România în care cetăţenii nu îşi mai permit să locuiască. Au început să plece, preţurile cresc din...
Digi FM
Aleksandr Lukașenko, aliatul lui Putin, ar avea o relație cu un model de 22 de ani. Ce se știe despre Aliya...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată mama lui Michael Jackson la 95 de ani. Katherine Jackson, apariție rară înainte de premiera...
Film Now
Jack Nicholson, la 89 de ani. Actorul are șase copii și cinci nepoți. Marile iubiri ale starului din „The...
Adevarul
O altercație între doi câini s-a lăsat cu un întreg proces. Despăgubiri de peste 50.000 de lei stabilite de...
Newsweek
Pensionarii din străinătate riscă să piardă bani! Ce nu ți-a spus nimeni despre pensia din România
Digi FM
Regele Charles, omagiu „dragei sale mame”, regretata Elisabeta a II-a, într-o zi specială. Convingerea pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce relaţie au acum Emma Thompson şi Helena Bonham Carter, femeia cu care a înșelat-o fostul soţ
UTV
Cei născuți după 2009 nu vor mai putea fuma niciodată. Marea Britanie introduce cea mai dură lege anti-tutun