Mecanismele precise care au dus la apariția epocilor glaciare nu sunt pe deplin înțelese, dar oamenii de știință spun că au găsit acum o „verigă lipsă” care ar putea ajuta la explicarea numeroaselor reacții în lanț care, împreună, aruncă planeta într-o perioadă prelungită de temperaturi reci, relatează The Independent.
Cercetătorii au sugerat că, în mod paradoxal, în anumite condiții chiar topirea aisbergurilor din Antarctica ar putea juca un rol important și în apariției epocilor glaciare.
Se știe deja că ciclurile epocilor glaciare sunt influențate de modificări periodice ale orbitei solare a Pământului de-a lungul a mii de ani, proces care schimbă cantitatea de energie solară care ajunge pe planeta noastră.
Dar până acum a rămas un mister cum micile variații ale energiei solare din acest proces ar putea explica astfel de schimbări dramatice ale climei.
Un studiu realizat de o echipă internațională de cercetători sugerează că, într-un anumit moment al orbitei Pământului în jurul Soarelui, aisbergurile din Antarctica încep să se topească și să se îndepărteze de pol.
În acest proces, cantități uriașe de apă dulce sunt transportate din Oceanul de Sud în Oceanul Atlantic.
Pe măsură ce Oceanul Sudic devine mai sărat și apa din Atlanticul de Nord devine mai dulce, modelele de circulație oceanică la scară largă încep să se schimbe dramatic, eliminând dioxidul de carbon din atmosferă și reducând așa-numitul efect de seră.
La rândul său, acest lucru creează condiții pentru instalarea epocilor glaciare.
În încercarea lor de a înțelege și reconstrui condițiile climatice din trecut care ar fi putut avea o influență asupra apariției epocilor glaciare, echipa a evaluat sedimentele oceanice recuperate de Programul Internațional pentru Descoperirea Oceanului (IODP).
Echipa a identificat mici fragmente de roci antarctice căzute în ocean prin topirea aisbergurilor.
Înregistrările de sedimente reprezintă peste 1,6 milioane de ani de istorie și, prin urmare, include una dintre cele mai lungi arhive ale mișcării aisbergurilor din Antarctica.
Cercetătorii au descoperit apariția acestor zăcăminte, cunoscute sub numele de „resturi cu gheață”, care păreau să fie în mod constant asociate cu modificări ale circulației profunde ale apelor oceanului, reconstituite din chimia unor mici fosile din adâncuri, numite foraminifere.
Folosind noi simulări de modelule climatice pentru a-și testa ipoteza, echipa a constatat că volumele uriașe de apă dulce ar putea fi mișcare de aisberguri în oceane.
„Am fost uimiți să constatăm că această mișcare a fost prezentă la începutul fiecărei ere glaciare în ultimii 1,6 milioane de ani. Un astfel de rol al Oceanului Sudic și Antarcticii în climatul global a fost speculat, dar a fost foarte interesant să-l vedem atât de clar în dovezile geologice”, a spus autorul principal al studiului, Aidan Starr, de la Facultatea de Științe a Pământului și Mediului a Universității Cardiff.
Rezultatele noastre oferă veriga lipsă a modului în care Antarctica și Oceanul Sudic au reacționat la ciclurile sistemului climatic asociate orbitei noastre în jurul Soarelui”, a spus și profesorul Ian Hall, coautor al studiului și unui dintre coordonatorii expediției IODP.
În ultimii 3 milioane de ani, Pământul s-a confruntat în mod regulat cu epoci de gheață, dar suntem în prezent într-o perioadă interglaciară, când temperaturile sunt mai calde.
Cu toate acestea, din cauza încălzirii climei provocate de industrializare, cercetătorii sugerează că ritmul natural al ciclurilor epocii glaciare poate fi perturbat.
Pe măsură ce temperaturile cresc, Oceanul Sudic va deveni probabil prea cald pentru ca aisbergurile din Antarctica să călătorească suficient de departe pentru a declanșa schimbările în circulația oceanelor necesare dezvoltării unei noi ere glaciare.
Editor : Monica Bonea
