Cercetătorii susțin că ar fi început a șasea extincție în masă: „O alertă drastică”

Data publicării:
tigru siberian
Pierderea biodiversităţii globale este considerată una dintre cele mai grave provocări pentru umanitate în următoarele decenii. FOTO: Shutterstock

Aproape jumătate dintre speciile de animale de pe suprafaţa terestră suferă în prezent un declin al populaţiei lor, potrivit unui nou studiu, relatează dpa, citată de Agerpres.

Studiul, publicat marţi, examinează schimbările în ceea ce priveşte densitatea populaţiilor a peste 70.000 de specii de animale de pe suprafaţa terestră de-a lungul timpului, ceea ce face ca acest studiul să fie cea mai cuprinzătoare cercetare de acest gen de până în prezent.

Cercetătorii de la Universitatea Queen din Belfast au declarat că descoperirile reprezintă „o alertă drastică”, în condiţiile în care pierderea globală a biodiversităţii cauzate de industrializare este mult mai alarmantă decât se credea până acum. Unii oameni de știință susțin că ne aflăm în fața unui „al șaselea eveniment de extincție în masă”, de data aceasta provocat de oameni.

Ei au descoperit că 48% dintre speciile de pe Pământ suferă în prezent o scădere a dimensiunii populaţiei lor, în timp ce mai puţin de 3% dintre ele cresc ca mărime a populaţiei.

Amploarea speciilor pe cale de dispariţie a fost în mod tradiţional măsurată de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN), care a constatat că 28% din viaţa pe Pământ este în prezent ameninţată cu dispariţia.

Cu toate acestea, noua cercetare a folosit o analiză la scară globală a unei măsurători diferite a riscului de extincţie, şi anume „tendinţele populaţiilor”.

Pierderea biodiversităţii globale este considerată una dintre cele mai grave provocări pentru umanitate în următoarele decenii

Cercetătorii au descoperit că amploarea crizei extincţiei este considerabil mai gravă decât arăta măsurătoarea tradiţională bazată pe categoriile ameninţate.

De asemenea, ei au descoperit că 33% dintre speciile considerate în prezent „sigure” de către măsurătorile tradiţionale ale IUCN sunt de fapt în scădere, spre risc de extincţie.

Analiza arată că lipsa speciilor cu o creştere a populaţiilor demonstrează că alte specii nu evoluează spre a lua locul speciilor dispărute în ecosistem.

„Această nouă metodă de studiu şi analiză la scară globală oferă o imagine mai clară despre adevărata amploare a erodării globale a biodiversităţii pe care abordarea tradiţională nu o poate oferi. Studiul nostru reprezintă o alertă drastică cu privire la amploarea actuală a acestei crize care are deja efecte devastatoare asupra stabilităţii naturii în ansamblu şi asupra sănătăţii şi bunăstării umane”, a declarat dr. Daniel Pincheira-Donoso, expert în biologie evolutivă şi macroecologie la Universitatea Queen din Belfast.

Pierderea biodiversităţii globale este considerată una dintre cele mai grave provocări pentru umanitate în următoarele decenii, care afectează funcţionarea ecosistemelor, producţia de alimente, răspândirea bolilor şi stabilitatea economiei globale.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoseaua aglomerată din România pe care a fost instalat deja sistemul „Big Brother”. Cum funcționează și cu ce...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Continuă telenovela preotului care a lăsat însărcinată cu gemeni o enoriașă căsătorită. După ce a fost...
Newsweek
Senatul, decizie majoră legată de pensii. Ce categorii de pensionari ar putea pierde bani? În ce condiții?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...