Mihnea Costoiu: România va deține o parte din Stația Spațială Internațională

Data publicării:
nasa cosmos statie spatiala iss 75462200

România s-a alăturat partenerilor europeni în două programe ale Agenției Spațiale Europene (ESA) de importanță strategică: Stația Spațială Internațională (ISS) și dezvoltarea rachetei Ariane 6, anunţă Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică.

Decizia a fost luată în cadrul Consiliului Ministerial al Agenției Spațiale Europene (ESA), desfășurat în Luxemburg, marţi. Cu acest prilej, reprezentanţii celor 20 de State Membre ESA, printre care şi România, au stabilit planurile de acţiune privind dezvoltarea noilor rachete europene Vega C si Ariane 6.

Prezent la eveniment, ministrul Mihnea Costoiu a declarat că includerea României în aceste proiecte reprezintă o şansă pentru industria spaţială din ţara noastră. „Prin implicarea ţării noastre, oferim industriei spaţiale din România oportunitatea de a se înscrie în cursa contractelor de dezvoltare a componentelor lansatorilor europeni, precum şi o rampă de dezvoltare pentru viitor. Acceptarea României în acest program de către ESA alături de doar alte 11 State Membre demonstrează că tara noastră are deja capacităti industriale competitive”, a afirmat Mihnea Costoiu.

Altă decizie importantă în ceea ce priveşte România este implicarea, alături de statele europene, în finanţarea Staţiei Spaţiale Internaționale.

Prin intrarea în programul ESA dedicat Staţiei Spațiale, România devine co-propietar al Stației, alături de celelalte state europene, precum şi de partenerii internaționali (SUA, Canada, Rusia şi Japonia).

Implicarea României în aceste programe este o dovadă a faptului că potenţialul românesc în cercetare şi inovare începe să producă rezultate concrete şi că investiţiile în acest domeniu sunt legitime şi justificate. Astăzi, România, Stat Membru ESA, este cea de-a 12 ţară europeană şi a 16-a din lume care deține un procent din Stația Spațială Internațională, ceea ce este deopotrivă un motiv de mândrie, dar şi de încredere în viitorul industriei spaţiale româneşti”, a mai declarat ministrul Mihnea Costoiu.

Din delegația României, prezentă la Consiliul Ministerial ESA, au făcut parte Secretarul de Stat în Ministerul Educației Naționale, Tudor Prisecaru, și Președintele Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), Marius-Ioan Piso.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum pot viziona locatarii imaginile cu ei surprinse de camerele video din bloc: obligaţia asociaţiei de...
Digi FM
Daciana Sârbu, despre deschiderea de a-și asuma o relație cu un bărbat mai tânăr după divorț: "Toată viața am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Benny Blanco, prima reacție după scandalul „picioarelor murdare”. Ce spune artistul despre igiena sa: „Știu...
Film Now
Ce spune Harvey Weinstein despre relația fostei lui soții cu Adrien Brody: "Georgina a suferit teribil din...
Adevarul
Modul cum Iranul folosește rachetele nedumerește analiștii militari. Ce ar putea semnala acest lucru
Newsweek
Ministerul Muncii contrazice guvernul: 3.000.000 pensionari iau ajutor la pensie până la 1.000 lei DOCUMENT
Digi FM
Motivul pentru care Șerban Huidu nu a făcut închisoare pentru accidentul cu trei morți din 2011: „Cu asta am...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce râsul este contagios. Explicația din spatele unui gest aparent banal
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Mickey Rourke, evacuat oficial din casa sa din Los Angeles. Actorul a pierdut locuința după o datorie de...
UTV
Theo Rose a publicat imagini rare cu mama ei. Artista spune că Nina Diaconu „a devenit mai frumoasă odată cu...