Omenirea ar putea rămâne fără jumătate dintre medicamente din cauza dispariției plantelor

Data publicării:
feriga
Foto: Profimedia

Omenirea ar putea pierde „până la jumătate dintre toate viitoarele medicamente” din cauza numărului foarte mare de specii de plante care se află în pericol de dispariție, avertizează oamenii de ştiinţă într-un raport. Cercetătorii vorbesc despre 100.000 de specii de plante care sunt în pericol.

Aproape jumătate dintre plantele cu flori sunt ameninţate, numărul lor depăşind 100.000, în timp ce în jur de 77% dintre cele care nu au fost încă descrise de oamenii de ştiinţă s-ar afla în pericol.

În unele cazuri, acestea dispar în perioada cuprinsă între descoperirea lor şi momentul în care sunt catalogate, un proces ce durează, în medie, circa 16 ani.

Principala cauză a acestor dispariţii este pierderea habitatului, prin defrişări ori ridicarea de baraje ce inundă zonele fluviale din amonte, potrivit studiului.

Schimbările climatice sunt „cu siguranţă la orizont”, a declarat analista în domeniul conservării Matilda Brown, adăugând, însă, că această ameninţare este mult mai greu de evaluat.

„100.000 de specii sunt ameninţate”

Brown se numără printre cercetătorii de la Grădinile Botanice Regale din Kew, situate în cartierul londonez Richmond, care au publicat aceste descoperiri într-un un nou raport intitulat „Situaţia plantelor şi ciupercilor din lume”, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Ei solicită ca toate speciile nou descrise să fie considerate ameninţate, cu excepţia situaţiilor în care se dovedeşte contrariul.

„Ne referim la peste 100.000 de specii care sunt ameninţate - mai mult decât numărul total al speciilor de mamifere, păsări, reptile, peşti, toate vertebratele noastre la un loc”, a explicat Brown.

„Iar când ne gândim că nouă din 10 dintre medicamentele noastre provin din plante, ceea ce ne-ar putea aştepta este pierderea a până la jumătate dintre toate viitoarele noastre medicamente”, a spus ea.

„Nu este un număr mare, dacă eşti o plantă. Este un număr mare în ceea ce priveşte impactul potenţial pentru umanitate”, a subliniat cercetătoarea.

Inspirați de Darwin

Multe specii recent descrise sunt mai vulnerabile la extincţie deoarece sunt specifice doar unei singure regiuni sau se află în zone intens marcate de activitatea umană.

Există numeroase zone aflate „în umbră”, în Amazonia, India, China, regiuni tropicale din Asia de Sud-Est şi părţi din Orientul Mijlociu, unde conflictele, terenul greu accesibil şi lipsa de finanţare au reprezentat o provocatoare pentru activităţile de explorare ale botaniştilor.

Peste 200 de oameni de ştiinţă din 102 instituţii din 30 de ţări au contribuit la raportul publicat de Grădinile Botanice Regale din Kew, care include „The World Checklist of Vascular Plants” (WCVP), cea mai completă bază de date cu specii de plante cunoscute, conţinând peste 350.000 de nume.

Rafeal Govaerts, care a petrecut 35 de ani întocmind această listă, a declarat că a fost inspirat de visul lui Charles Darwin de a vedea înregistrate toate speciile de plante de pe Pământ.

Această listă trebuie actualizată continuu, în contextul în care aproximativ 2.500 de specii noi sunt descrise oficial în fiecare an.

Ciupercile, o necunoscută

Lista exclude, însă, speciile de ciuperci, unele dintre cele mai puţin înţelese componente ale lumii naturale. Micologii - cei care studiază ciupercile - estimează că există în jur de 2,5 milioane de specii, din care au fost catalogate 155.000.

„Cunoaştem mai multe despre suprafaţa planetei Marte decât ştim despre ciupercile de pe această planetă”, a declarat Alexandre Antonelli, profesor şi director ştiinţific la Grădinile Botanice Regale din Kew.

În ritmul actual al procesului de descriere ştiinţifică, ar fi nevoie de 750-1.000 de ani pentru a cataloga toate speciile de ciuperci, au spus cercetătorii, care cred că secvenţierea ADN-ului şi studierea datelor moleculare ar putea ajuta grăbi acest proces.

De le începutul pandemiei de coronavirus, în 2020, oamenii de ştiinţă au descris 10.200 de noi specii de ciuperci şi peste 8.600 de specii de plante, perioadele de izolare oferindu-le mai mult timp pentru a se concentra asupra exemplarelor descoperite, însă necatalogate.

Antonelli şi-a exprimat speranţa că acest studiu va încuraja factorii de decizie să ia în considerare plantele şi ciupercile în alegerea zonelor ce necesită protecţie, în cadrul obiectivului internaţional de protejare a 30% din planetă până în 2030, şi să nu se concentreze doar asupra animalelor.

„Deoarece plantele şi ciupercile reprezintă piatra de temelie a tuturor ecosistemelor vieţii umane, credem cu certitudine că trebuie să facem parte din acel proces de identificare a 30x30 - zonele care sunt cele mai importante pentru diversitatea plantelor şi ciupercilor”, a spus Antonelli.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Perioada care se ia în calcul la pensie, dar nu aduce puncte de stabilitate. Regula pe care trebuie să o știe...
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Cum sunt umflate prețurile la benzinării. O anomalie greu de justificat: Avem petrol, dar carburanți scumpi
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja