„Un nor excepțional de intens”. Un al treilea val de praf saharian ajunge în Europa. Și România va fi afectată

Data publicării:
madrid acoperit de praf saharian
Acest val este legat de faptul că în ultima perioadă am avut vreme mult mai caldă decât ar fi normal pentru luna aprilie. FOTO: Profimedia Images

Zilele acestea, Europa de vest, în special, dar parțial și țara noastră se află sub al treilea val de praf saharian din ultima lună. Specialiștii spun că este vorba despre un nor „excepțional” de intens. Cele mai afectate țări sunt acum Franța și Germania, transmite Sky News.

În această perioadă sunt concentrații extrem de mari de PM10, acele particule care sunt periculoase pentru sănătatea noastră prin faptul că rețin mult mai mult dioxidul de carbon și particulele de praf în aerul pe care noi îl respirăm.

Acest val este legat de faptul că în ultima perioadă am avut vreme mult mai caldă decât ar fi normal pentru luna aprilie.

Sahara este cea mai mare sursă de praf mineral, eliberând între 60 şi 200 de milioane de tone pe an. În timp ce particulele mari cad rapid înapoi pe pământ, cele mai mici pot fi transportate la mii de kilometri depărtare şi ajunge în întreaga Europă.

De asemenea, praful saharian este responsabil de apusurile care au colorat cerul în culori spectaculoase de roșu sau portocaliu.

Specialiștii de la Copernicus, serviciul meteorologic european, vorbesc și despre faptul că producția de energie a fost afectată în ultimele zile, pentru că a fost redus randamentul panourilor solare.

„Deși nu este neobișnuit ca dârele de praf saharian să ajungă în Europa, a existat o creștere a intensității și frecvenței unor astfel de episoade în ultimii ani, care ar putea fi atribuită schimbărilor în modelele de circulație atmosferică”, a explicat un expert.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță