Exclusiv Mesajul regizoarei Alina Șerban, după performanța de la Veneția: „Am pornit la drum pentru tinerii din medii dezavantajate”

Data publicării:
alina serban
Regizoarea de etnie romă Alina Șerban Foto: Captură Digi24

Performanță incredibilă pentru cinematografia românească și o premieră la Festivalul de Film de la Veneția. Pelicula „Eu contez”, scrisă și regizată de Alina Șerban, a câștigat Premiul Publicului la unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de film. Este o poveste inspirată din propria experiență și construită în jurul unei tinere de etnie romă, care părăsește sistemul de protecție a copilului. Alina Șerban devine astfel prima regizoare de etnie romă premiată la prestigiosul eveniment. Alina a transmis un mesaj, în exclusivitate pentru Digi24, la revenirea în țară.

Alina Șerban a fost așteptată pe aeroportul Henri Coandă cu flori și urale de bucurie de câțiva dintre actorii care fac parte din distribuția filmului „Eu contez”.

Alina Șerban, actriță și regizoare: Copleșitor de emoționant și electrizant pentru că se simțea ca un fel de cutremur în inimile noastre. Publicul ne-a iubit. Aseară când am fost la ceremonia de premieră încă ne mai recunoștea lumea și ne spuneau cât de mult înseamnă filmul pentru ei.

Reporter: Care este mesajul cu care ați vrea să rămână oamenii?

Alina Șerban: Am pornit la drum pentru tinerii din medii dezavantajate. Am vrut să le spun lor ceea ce aveam și eu nevoie să aud, că te vei descurcă, că există un loc pe lume chiar și pentru ține, chiar dacă ți se pare că nu. Am pornit de la expresia - fiecare copil vine pe lume cu bucată lui de pâine-. Îmi doresc ca oamenii care vin la acest film să se pună în locul unei fete pe care probabil o cunoaște din viața de zi cu zi, dar nu a stat niciodată să o asculte. Să vadă cum e viață pentru celălalt și să nu mai fie discuția asta dintre NOI și VOI. Indiferent din ce etnie vii, din ce clasa socială vii, dacă ești băiat sau fată, indiferent de toate etichetele cu care ne naștem, merităm demnitate, respect iubire.

Apariția de pe covorul roșu de la Veneția nu a trecut neobservată, echipa filmului a fost însoțită de Mahala Rai Banda, care a descretit fruntile celor prezenti cu muzica live.

Alina Șerban, actriță și regizoare: Le-a plăcut atât de mult ideea încât ne-au dat frâu liber să ne desfășurăm. Ne-au zis puteți să începeți de mai devreme, de pe stradă. Am intrat cu Mahala Rai Banda și m-am bucurat pentru că era un moment istoric și era o celebrare.

Filmul„Eu contez” va intra in cinematografele din tara anul viitor, în luna februarie.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașele din România în care sunt locuri de muncă, dar nu mai sunt suficienți oameni. Firmele caută angajați...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce mai face celebra Bunică din clipurile lui Mircea Bravo. Actorul a răspuns întrebării pe care o aude cel...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998