O companie din Germania dezvoltă un test pentru depistarea coronavirusului în ochi. În cât timp e gata rezultatul

Data publicării:
Digital composite image of round scanner against close up of male human eyes
Scanare ochi. Foto: Profimedia Images

O companie din Munchen încearcă să pună la punct o nouă tehnică de depistare a coronavirusului, printr-o procedură de scanare a ochilor. Potrivit reprezentanţilor firmei, această tehnică poate identifica în doar trei minute purtătorii virusului şi are o rată de succes de 95%, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Compania Semic RF şi-a dezvoltat aplicaţia de scanare alături de pateneri din Statele Unite şi speră ca aceasta să fie lansată până la sfârşitul lunii viitoare, a declarat director general al companiei, Wolfgang Gruber.

Procedura se bazează pe utilizarea unei fotografii a ochilor, realizată cu un smartphone, şi identifică virusul prin intermediul unei inflamaţii simptomatice a membranei conjunctive oculare, supranumită „ochi roz”.

„Am reuşit să izolăm COVID-19 din peste două milioane de nuanţe diferite de roz”, a explicat Gruber pentru Reuters.

Potrivit acestuia, aplicaţia, testată deja pe un număr de peste 70.000 de persoane, poate procesa până la un milion de scanări pe secundă, existând opţiunea de a extinde această capacitate. Cu ajutorul acesteia s-ar putea reveni la participarea unor mulţimi mari de persoane la evenimente precum concerte şi meciuri de fotbal, notează Reuters.

„Deschideţi aplicaţia, faceţi o poză a ambilor ochi, o trimiteţi pentru evaluare, apoi se poate stoca rezultatul evaluat sub formă de cod QR în smartphone-ul persoanei testate”, a adăugat Gruber.

În prima fază, aplicaţia se adresează companiilor şi utilizatorilor comerciali, la un cost de 480 de euro (570 de dolari) pe lună, fiind planificată o lansare ulterioară pentru persoane fizice.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe apar la cumpărarea sau vânzarea unei locuințe. Cine plătește impozitul, TVA-ul și taxele notariale
Digi FM
Sandra Mutu a spus cu care dintre fostele soții ale lui Adrian Mutu se înțelege mai bine. Ce a dezvăluit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus atâta liniște. Mi-am găsit locul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sharon Stone, atitudine și încredere într-o ședință foto plină de senzualitate. Cum s-a reinventat după...
Adevarul
Te abonezi ușor, dar ca să renunți începe calvarul. Practicile online care au atras atenția UE
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile militare? Florin Manole promite creșteri, dar legea e complet blocată în Parlament
Digi FM
„Nu-ţi văd faţa deloc.” Judi Dench nu mai poate lucra ca actriţă din cauza problemelor de vedere. Ce spune...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut Terra partea...
Digi Animal World
O vacanță în Maroc s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie de 59 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a...
Film Now
La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului „Dirty Dancing”. Primele detalii...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Vedeta a fost fotografiatǎ alături...